07 noiembrie 2016, 11:30 Realitatea moldovenească views 6001
De astăzi, unitatea convenţională este egală cu 50 de lei
07 noiembrie 2016, 11:30 Realitatea moldovenească views 6001

De astăzi, unitatea convenţională este egală cu 50 de lei

Unitatea convenţională, folosită pentru calcularea amenzilor penale, este de astăzi egală cu 50 de lei. Pînă în prezent aceasta era de 20 de lei. Prin urmare, persoanele care vor încălca legea vor achita amenzi mai mari de 2,5 ori.

Spre exemplu, pentru coruperea alegătorilor amenda maximă va fi de 6000 de unităţi convenţionale sau 300 de mii de lei. Pentru furtul de automobile inculpatul va petrece în puşcărie pînă la trei ani şi va achita o amendă de 67.500 de lei. Iar spălarea de bani va fi sancţionată cu 550 de mii de lei, pe lîngă cinci ani petrecuţi după gratii.

Dacă vorbim de contrabandă, amenda va fi de 200 de mii de lei, iar finanţarea terorismului va fi pedepsită, pe lîngă puşcărie, cu amendă în valoare de 550 de mii de lei. Pentru luarea şi darea de mită, în sectorul privat, sancţiunile vor fi de 167.500 de lei şi, respectiv, 450 de mii de lei.

Odată cu majorarea valorii unităţii convenţionale şi Codul Penal a fost revizuit. Modificări s-au făcut la aproape 200 de articole prin majorarea sancţiunilor. Potrivit noilor modificări, şi pragul maxim al amenzii penale a fost majorat. Pentru persoana fizică amenda maximă va fi de un milion de lei, iar pentru persoanele juridice - de trei milioane de lei.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

amenda , Unitatea convențională

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1672
Populația:
2137 locuitori

Sadîc este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sadîc și Taraclia. Localitatea se află la distanța de 44 km de orașul Cantemir și la 119 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2137 de oameni. Satul Sadîc a fost menționat documentar în anul 1672.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.