08 septembrie 2016, 11:00 Realitatea moldovenească views 3707
Profesorii vor primi salarii majorate cu peste 8 la sută
08 septembrie 2016, 11:00 Realitatea moldovenească views 3707

Profesorii vor primi salarii majorate cu peste 8 la sută

Salariile cadrelor didactice și ale corpului profesoral vor fi mai mari începând din luna septembrie a acestui an. Astfel, pentru a atinge nivelul salariului mediu prognozat pe economie, salariile lunare ale cadrelor didactice urmează a fi majorate cu 8,6%. Decizia a fost luată astăzi, la ședința Cabinetului de miniștri.

Noile salarii ale cadrelor didactice şi ale corpului profesoral vor fi stabilite de la 1 septembrie. Mijloacele financiare necesare în acest scop sunt prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2016.

Cuantumul majorării a fost calculat în baza Legii cu privire la sistemul de salarizare al cadrelor didactice şi a avut în vedere creştereaprocentuală a salariului mediu prognozat pe economia naţională pentru anul în curs, faţă de salariul mediu al cadrelor didactice din învățământ, atins în trimestrul IV al anului precedent.

Sursa: www.realitatea.md

Cuvinte cheie:

salarii , profesor , majorare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1603
Populația:
2431 locuitori

Ţibirica este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Ţibirica este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Călărași și la 69 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2431 de oameni. Satul Țibirica a fost menționat documentar în anul 1603.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.