04 septembrie 2016, 12:00 Realitatea moldovenească views 4836
Institutul Naţional al Justiţiei va utiliza o nouă metodă de admitere la studii
04 septembrie 2016, 12:00 Realitatea moldovenească views 4836

Institutul Naţional al Justiţiei va utiliza o nouă metodă de admitere la studii

Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) va folosi pentru prima dată, la admiterea din anul curent, un modul de testare electronică a candidaţilor la studii pentru funcţii de judecător şi de procuror. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, noul program asigură transparenţa, elimină factorul uman şi suspiciunile de fraudare a examenelor, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Inițiativa este menită să dezvolte capacitățile de instruire și pregătire în cadrul INJ, pentru a oferi specialiști calificați sistemului de justiție din Moldova, a menționat managerul de proiect la PNUD Moldova, Alexandru Cocârță.

„Implementarea testului bazat pe o platformă electronică este unul dintre elementele inovatoare ale noii modalități de admitere în cadrul INJ. Primul pas a fost admiterea dosarelor pentru candidații la funcția de judecător și procuror în format electronic. Un alt pas este această testare electronică care are scopul de a face mai transparent acest proces", a menționat Alexandru Cocârță.

Directorul INJ, Diana Scobioală, a menționat că în anul curent au fost admiși la INJ 231 de candidați, dintre care 167 s-au înscris pentru funcția de procuror, iar 64 – pentru funcția de judecător.

„Dat fiind faptul că avem doar 36 de locuri disponibile în sala de computere, i-am împărțit în șapte grupe și toată săptămâna viitoare va avea loc testul electronic - examenul în scris. Nu există nici un risc de copiere, pentru că sala este dotată inclusiv cu cameră video. Softul a fost gândit în așa fel încât să genereze fiecărui candidat un test personalizat", a specificat Diana Scobioală.

Modulul de testare electronică include 1600 teste-grilă elaborate de Grupul de lucru constituit din formatorii INJ. Testele au fost publicate, în prealabil, împreună cu răspunsurile corecte, pe site-ul INJ. La începutul examenului, programul generează aleatoriu un test-grilă unic pentru fiecare concurent, selectând 400 de întrebări - câte 100 pentru disciplinele: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal. La fiecare întrebare participanții la concurs trebuie să aleagă doar o singură variantă de răspuns din cele trei afișate.

Potrivit directorul INJ, Diana Scobioală, raportul cu rezultatele testului va fi expediat ulterior direct pe posta electronică a concurentului.

Programul a fost creat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei, oferit în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor tehnice ale instituţiilor naţionale pentru protejarea şi promovarea drepturilor omului", implementat de PNUD Moldova.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

studii , admitere

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1462
Populația:
41 locuitori

Socii Vechi este un sat din cadrul comunei Călugăr, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Fălești și la 132 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 41 de oameni. Satul Socii Vechi a fost menționat documentar în anul 1462.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.