24 mai 2016, 09:30 Realitatea moldovenească views 5539
Activitatea bonelor în Moldova ar putea fi reglementată
24 mai 2016, 09:30 Realitatea moldovenească views 5539

Activitatea bonelor în Moldova ar putea fi reglementată

Activitatea bonelor ar putea fi reglementată. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Proiectul prevede faptul că bonele vor putea presta servicii oficial, în baza unor contracte încheiate cu beneficiarii. Declaraţia a fost făcută de ministra muncii, Stela Grigoraş, în cadrul unei dezbateri publice organizate de Platforma Comună de Dialog a Doamnelor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova.

Ministra a menţionat că este vorba de un proiect pentru completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător. Potrivit ei, adoptarea prevederilor va permite depăşirea unui şir de riscuri asociate cu activitatea bonelor în condiţiile actuale din Republica Moldova. De asemenea, proiectul va oferi bonelor posibilitatea de a fi incluse în sistemul de asigurări sociale şi de a beneficia de garanţiile oferite de acest sistem.

Totodată, proiectul prevede stabilirea ulterioară de către Guvern a unor cerinţe minime privind calificarea profesională a bonelor, ceea ce va avea drept efect direct asupra calităţii îngrijirii şi supravegherii copiilor, inclusiv în ce priveşte prevenirea situaţiilor de risc pentru viaţa şi sănătatea copiilor sau acordarea primului ajutor medical. „Este o activitate care ar proteja în primul rând copiii şi ar salva mai multe vieţi omeneşti", a declarat Stela Grigoraş.

Ministra muncii a menţionat că la ora actuală Ministerul Economiei revizuieşte Legea patentelor de întreprinzător şi este gata să examineze posibilitatea de a include în lista activităţilor prevăzute de patent şi activităţile oferite de bonă.

Preşedinta Asociaţiei Femeilor Antreprenoare din Moldova, Olga Melniciuc, a menţionat că una dintre condiţiile pentru care va fi eliberată patentă bonelor trebuie să fie confirmarea medicală a stării fizice şi psihice a bonei. De asemenea, îngrijitorii trebuie să-şi confirme calificarea profesională. Potrivit ei, acest lucru va duce la dezvoltarea unei nişe noi – instruirea bonelor.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

bonă , regulament , activitate

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
4515 locuitori

Fîrlădeni este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Fîrlădeni și Fîrlădenii Noi. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Căușeni și la 58 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 4515 oameni. Satul Fîrlădeni a fost menționat documentar în anul 1770.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.