|
A fost inaugurată Aleea Savanţilor şi Medicilor Iluştri din R. Moldova (Foto)
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu" a inaugurat ieri Aleea Savanţilor şi Medicilor Iluştri din R. Moldova. Evenimentul face parte din programul aniversar al instituţiei, care marchează 70 de ani de la fondare, informează MOLDPRES.
Amplasată în scuarul din faţa blocului didactic nr. 1 al Universităţii din sectorul Botanica al capitalei, Aleea este constituită din 34 de busturi ale unor mari personalităţi care şi-au consacrat viaţa sănătăţii populaţiei şi pregătirii cadrelor medicale, precum: Nicolae Testemiţanu, Nicolae şi Vasile Anestiade, Natalia Gheorghiu, Timofei Moşneaga, Eugen Popuşoi, Vitalie Beţişor, Leonid Cobîleanschi ş.a. Busturile au fost realizate de sculptorii Gheorghe Postovan, Ion Zderciuc, Ion Bolocan, Mihai Damian etc.
În discursul său, rectorul USMF "N. Testemiţanu", academicianul Ion Ababii, a menţionat că cele 34 de personalităţi au contribuit substanţial la dezvoltarea medicinii şi la pregătirea cadrelor medicale.
Solicitat de MOLDPRES, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Stanislav Groppa a remarcat că aceşti savanţi trecuţi în eternitate au creat şcoli medicale şi direcţii ştiinţifice, care asigură continuitatea în domeniul medicinii pentru viitor.
Ideea creării Aleii Savanţilor şi Medicilor Iluştri a fost lansată acum cinci ani de către rectorul USMF „N. Testemiţanu", Ion Ababii. Pe parcursul a şapte decenii, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie a pregătit peste 40 mii de cadre medicale.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1867
- Populația:
- 550 locuitori
Parcani este un sat din cadrul comunei Răciula, raionul Călăraşi. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Călărași și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 550 de oameni. Satul Parcani a fost menționat documentar în anul 1867.
Comentarii
(0)