28 septembrie 2015, 16:18 Realitatea moldovenească views 2604
Candu: Am putea avea un acord cu FMI la începutul anului viitor
28 septembrie 2015, 16:18 Realitatea moldovenească views 2604

Candu: Am putea avea un acord cu FMI la începutul anului viitor

Fondul Monetar Internațional ar putea încheia un acord de finanțare cu Republica Moldova în ianuarie 2016. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Andrian Candu, astăzi, în urma unei întrevederi cu delegația FMI aflată în vizită la Chișinău și condusă de Ivanna Vladkova Holar, informează NOI.md.

Candu a precizat că vizita de documentare întreprinsă de reprezentanții FMI face parte dintr-un proces mai amplu de negocieri, care va avea drept finalitate semnarea memorandumului. Deocamdată, reprezentanții Fondului discută cu oficialii de la Chișinău doar despre politici, o nouă misiune urmînd să vină în Moldova pînă la finele anului, a menționat Candu.

„Pe 6 octombrie, odată cu încheierea misiunii, vor fi făcute mai multe precizări. Schimbările care au fost în Moldova, situația politică, instabilitatea au anumite efecte în relațiile noastre nu doar cu FMI. Există etape de discuții și vorbim de proceduri interne ale FMI. Noi considerăm, în baza discuțiilor anterioare, că există posibilitatea ca la începutul anului viitor, în ianuarie, după ce se trec procedurile interne, să avem programul cu Fondul", a explicat Candu.

În cadrul întrevederii de astăzi, Candu a discutat cu șefa misiunii FMI despre pachetele de legi care urmează a fi aprobate în Parlament, cum ar fi pachetul agricol și cel financiar-bancar. Totodată, părțile au discutat despre măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea independenței Bănci Naționale și prevenirea eventualelor fraude în sistemul bancar.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

FMI , acord , Andrian Candu

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1884
Populația:
814 locuitori

Pervomaiscoe este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sergheuca și Pervomaiscoe. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Drochia și la 191 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 814 oameni. Satul Pervomaiscoe a fost menționat documentar în anul 1884.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.