22 august 2014, 15:15 Realitatea moldovenească views 9989
De Ziua Vinului, în Moldova se va organiza concursul Miss regina vinului
22 august 2014, 15:15 Realitatea moldovenească views 9989

De Ziua Vinului, în Moldova se va organiza concursul Miss regina vinului

În premieră în Republica Moldova, în cadrul Festivalului Ziua Naţională a Vinului, se organizează concursul „Miss regina vinului 2014", în data de 3 octombrie. Scopul concursului este să se selecteze o persoană care va fi imaginea reprezentativă pentru promovarea vinului naţional, aceasta urmînd să-l promoveze pe durata unui an la diverse evenimente naţionale şi internaţionale.

Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri informează că pentru titlul „Miss regina vinului" vor concura în finală 11 participante, fiind supuse mai multor probe de concurs, cum ar fi prezentarea în costum naţional, proba creaţiei artistice cu tematică vinicolă, proba ţinutei de seară şi, bineînţeles, finalistele nu vor scăpa nici de întrebările tematice din domeniul vinificaţiei. Juriul urmează să fie format din 7-12 membri, persoane notorii din ţară şi de peste hotare.

În vederea promovării valorilor seculare moldoveneşti în arta creării vinului prin prisma frumuseţii şi inteligenţii, fetele din toată ţara sunt invitate să participe la acest concurs. Tinerele cu vîrstă cuprinsă între 18 şi 27 de ani, cu înălţimea de cel puţin 1,70 m şi cunoscătoare a limbii engleze, sunt invitate să acceseze site-ul www.reginavinului.md pentru completarea formularului de participare. Perioada de înregistrare este 21 august – 5 septembrie.

Cîştigătoarea concursului va primi din partea organizatorilor un premiu bănesc impunător, care este stipulat în Regulamentul Concursului, şi va semna un contract exclusiv de promovare a vinurilor moldoveneşti peste hotarele ţării pentru o perioadă de un an. Preselecţia va fi organizată pe 6-7 septembrie. Tinerele selectate vor fi invitate să se prezinte conform unui grafic stabilit. Regulamentul concursului şi informaţia suplimentară poate fi găsită pe site-ul concursului www.reginavinului.md

Concursul are o tradiţie îndelungată în statele membre ale Uniunii Europene, spre exemplu în Germania este organizat anual şi este la cea de a 65-a ediţie.

Sursa: tv7.md

Cuvinte cheie:

vin , Festival , Moldova , concurs , Miss

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
258 locuitori

Cucuieţii Noi este un sat din cadrul comunei Alexăndreşti, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîșcani și la 195 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 258 de oameni. Satul Cucuieţii Noi a fost atestat documentar în anul 1878.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.