|
Foto: prime.md |
Vești bune pentru Republica Moldova: Ţările membre ale Parteneriatului Estic pot adera la UE
Ţările membre ale Parteneriatului Estic, care menţin parcursul european, au dreptul la aderare la UE. Este una din concluziile summitului de la Vilnius a preşedinţilor parlamentelor ţărilor din spaţiul comunitar. Şeful legislativului de la Chişinău susţine că aprecierea este una fără precedent.
"Este pentru prima dată cînd în cadrul unei astfel de conferinţe importante , într-un document care a fost adoptat se pune acest accent aşa cum ne-am dorit. Încetişor se obişnuiesc şi ţările membre cu această solicitare a noastră legitimă şi trebuie să continuăm demersurile în această direcţie", spune președintele Parlamentului, Igor Corman.
Participanţii la forul de la Vilnius susţin că apropierea Republicii Moldova de UE trebuie realizată cu condiția respectării statului de drept, a principiilor democratice și a libertăților fundamentale ale omului. Totodată, aceştia apreciază eforturile Republicii Moldova și ale Georgiei privind realizarea parcursului european. Chişinăul pledează pentru recunoaşterea perspectivei de aderare la Uniunea Europeană.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1979
- Populația:
- 1011 locuitori
Mălăieştii Noi este un sat din cadrul comunei Bălăbăneşti, raionul Criuleni. Satul are o suprafaţă de circa 0.42 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.20 km. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Criuleni și la 35 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1011 oameni. Satul Mălăieştii Noi a fost întemeiat în anul 1979.
Comentarii
(0)