Un site lansează proiecte de federalizare a României
Institutul Balvanyos a lansat site-ul romaniafederala.ro, care militează pentru federalizarea României, relatează gandul.info.
Încă de la început, autorii recunosc că ideea este una tabu pentru politicieni, însă încearcă să aducă argumente în susţinerea unei asemenea forme de organizare statală, mai eficientă în opinia lor decît cea actuală.
"Merită trecute în revistă acele teme politice care atrag atenţia asupra ideii federale şi care sînt de actualitate şi în privinţa României. În esenţă există trei asemenea problematici cuprinzătoare:
1) chestiuni legate de dezvoltarea economică, de controlul mai echilibrat al resurselor, precum şi de combaterea corupţiei şi limitarea clientelismului;
2) crearea - în mod evident în cazul ţărilor mai mari - a unei uniuni politice cuprinzătoare, sau chiar a unei comunităţi, de tip nou, ce ia în considerare şi solidarităţile teritorial-culturale;
3) adaptarea la mediul unional european clădit pe principiile „federalismului", explică administratorii site-ului.
După ce trec în revistă avantajele unei asemenea forme de organizare, se fac şi propuneri concrete pentru îndeplinirea unui astfel de deziderat. "Există cel puţin două căi în ceea ce priveşte federalizarea României. Prima cale ce poate fi adoptată este recompunerea "cadrului imperial", care ar transforma în state membre "ţările" existente înaintea marilor unificări. Astfel s-ar putea naşte federaţia Moldovei, a Transilvaniei şi a Ţării Româneşti (formate din Muntenia şi Oltenia). Ar fi posibilă, însă, şi o a doua cale de federalizare care ar însemna o tentativă de a constitui pe teritoriul statului naţiune (omogenizat mai mult sau mai puţin) "cadre cu graniţe neutre", componente ale federaţiei, dar la o scară mai mică", arată susţinătorii demersului.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Nu vă bazați pe medicină!
- Dreptul la natură
- Papagalii nordici (Video)
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 201 locuitori
Mihailovca Nouă este un sat din cadrul comunei Hîrjău din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîbnița și la 106 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2012, populaţia localității constituia 201 oameni. Satul Mihailovca Nouă a fost înființat în secolul XX.
Comentarii
(0)