|
Dreptul la pensie, recunoașterea permiselor auto și diplomelor - probleme cheie ale moldovenilor din Spania (Foto)
La data de 27 ianuarie, o delegație din Moldova formată din reprezentanți ai Biroului relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat și reprezentantul Organizației Internaționale pentru Migrație, Misiunea în Moldova (OIM), aflîndu-se în vizită de lucru în Spania, au avut întîlnire cu reprezentanții diasporei Republicii Moldova din or. Barcelona.
În cadrul întîlnirii, discuțiile s-au axat în mare parte asupra posibilității încheierii unui Acord de protecție socială între Spania și Republica Moldova. Un alt subiect abordat a fost recunoașterea permiselor de conducere, precum și recunoașterea actelor de studii în Regatul Spaniei.
La 28 ianuarie, în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Spaniei a avut o altă întrevedere cu membrii diasporei din or. Madrid. Conaționalii noștri au venit cu propunerea către delegația de la Chișinău de a vizita repetat asociațiile din diasporă, pentru a discuta în mod direct cu membrii comunității problemele cu care se confruntă peste hotare și a identifica, în comun, soluții practice imediate. De asemenea, concetățenii noștri din Spania au afirmat că este destul de dificil ca să organizeze evenimente culturale și, în context, au solicitat suportul BRD în organizarea evenimentelor cu impact major.
O altă inițiativă, venită din partea cetățenilor moldoveni din Madrid a fost implicarea diasporei în elaborarea planului de acțiuni privind dezvoltarea turismului nostalgic și cooptarea experienței diasporei în acest sens. Totodată, s-a propus înființarea unei asociații în diasporă între moldovenii care lucrează sau sînt pasionați de turism, care vor contribui la promovarea domeniului sus-menționat.
Menționăm că, în perioada 27-30 ianuarie, o delegație din Republica Moldova efectuează o vizită de lucru în Regatul Spaniei, pentru a avea consultări cu diaspora. Pe durata consultărilor se intenționează a fi identificate problemele stringente ale migranților / diasporei și discutate unele soluții practice imediate; consultarea membrilor diasporei în vederea elaborării unor politici, programe sau servicii publice care ar contribui la soluționarea pe termen mediu și lung a problemelor cu care se ciocnesc cetățenii R.M. în Spania; examinarea oportunităților perfecționării cadrului bilateral de cooperare cu Spania în baza priorităților enunțate de către conaționali.
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1892
- Populația:
- 106 locuitori
Şumna este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bulhac și Şumna. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Rîșcani și la 173 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 106 oameni. Satul Șumna a fost menționat documentar în anul 1892.
Comentarii
(0)