Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
28 iulie 2023, 14:00 Natura şi turismul views 1260
Prejudicii în urma condițiilor meteorologice nefavorabile
28 iulie 2023, 14:00 Natura şi turismul views 1260

Prejudicii în urma condițiilor meteorologice nefavorabile

În urma precipitațiilor puternice ce au avut loc în ultimele zile pe teritoriul țării, conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), ploile torențiale cu rafale de vînt puternic au provocat mai multe prejudicii.

Cele mai multe pagube au fost înregistrate în raionale EdinețSoroca, Dondușeni, Rîșcani și Drochia. Astfel, în raionul Edineț, localitatea Terebna au fost afectate acoperișurile a 30 de case de locuit, iar în orașul Cupcini, în urma vîntului puternic au afectate acoperișurile a mai multor blocuri de locuit, a școlii de arte, a grădinițe de copii și a gimnaziului, notează Noi.md.

De asemenea, în localitatea Viișoara, ploile au distrus circa 70 ha cu grîu și porumb. În alte localități ale raionul Edineț, cum ar fi Brînzeni, Chetroșica, BleșteniBurlăneștiRuseni în urma furtunii au fost deteriorate acoperișurile mai multor clădiri, printre care gimnazii, grădinițe, depozite, primării dar și centre culturale.

În raionul Soroca, localitatea Bădiceni, în timpul intemperiilor, vîntul puternic a smuls parțial 58 foi de ardezie și 25 m2 de țiglă metalică de pe acoperișul Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dezabilități. Tot aici, a fost deteriorat acoperișul unui depozit, fiind smulse 129 foi de ardezie și 47 foi de ardezie de pe acoperișurile a 9 case de locuit. De asemenea, în satul Hristici, rafalele de vînt și ploile abundente au afectat circa 12 hectare de livadă cu meri.

În mai multe localități din raionul Rîșcani, au fost deteriorate acoperișurile a peste 50 case de locuit și a 14 depozite agricole. Totodată, în localitatea Zăicani, intemperiile au distrus mau multe hectare de culturi agricole, printre care 213 ha de floarea soarelui, 60 ha de livezi și 36 ha de porumb. Rafalele de vînt au adus prejudicii și în localitatea Baraboi, raionul Dondușeni, unde a fost afectate circa 60% din acoperișul gimnaziului, acoperișurile a două depozite de cereale, dar și a 4 case de locuit.

Tot în raionul Dondușeni, localitatea Tîrnova, vîntul puternic a smuls circa 300 foi de ardezie de pe acoperișul unei fabrici avicole. În urma precipitațiilor abundente, în mai multe localități din raionul Drochia, au fost înregistrate deteriorări a acoperișurilor mai multor construcții, printre care 10 depozite, 2 grădinițe de copii, 2 primării, dar și 13 case de locuit.

Conform informației recepționate de la furnizorii de energie electrică, la 27 iulie, către ora 06:00, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, rămîn deconectate 51 localități din 10 raioane.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

prejudiciu , meteo , natura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX-lea
Populația:
3272 locuitori

Nihoreni este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Nihoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Rîșcani și la 181 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3272 de oameni. Satul Nihoreni a fost întemeiat în secolul al XIX-lea.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.