În unele raioane din stînga Nistrului, apa s-a ridicat pînă la nivelul critic
Foto: moldpres.md |
În unele raioane din regiunea transnistreană, apa în Nistru s-a ridicat pînă la nivelul critic. Situaţia este monitorizată zilnic, iar serviciile de protecţie civilă din teritoriu afirmă că, deocamdată, nu există motive de îngrijorare, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.
Potrivit unui comunicat, stratul de zăpadă din munţii Carpaţi a început să se topească cu două săptămîni în urmă. Tot atunci, s-a mărit considerabil debitul apei în zona hidrocentralei Novodnestrovsk, situată în cursul superior al Nistrului, pe teritoriul Ucrainei. Zilele trecute a fost anunţat cod galben de inundaţii pe rîul Nistru, însă autorităţile transnistrene susţin că pentru moment starea de lucruri este sub control.
„Cod galben nu înseamnă neapărat situaţie excepţională. Acest avertisment este pentru localităţile riverane care nu sînt protejate de diguri şi riscă să fie inundate”, au menţionat surse de la hidrocentrala de la Dubăsari.
Digurile din Transnistria sînt calculate pentru un debit al apei de 3000 de metri cubi pe secundă. În prezent, debitul pe Nistru la Novodnestrovsk este de 1700 de metri cubi pe secundă, iar la Dubăsari – 1100 de metri cubi pe secundă. Este de notat că, în timpul inundaţiilor din vara anului 2008, debitul apei la hidrocentrala de la Dubăsari era de trei mii de metri cubi pe secundă. Nivelul normal este de 700 de metri cubi pe secundă, iar specialiştii anunţă că la acest regim pe Nistru se va reveni deja la finele săptămînii curente.
Cele mai slab protejate sectoare de diguri sînt înregistrate în raionul Grigoriopol, în zona satelor Teia şi Tocmazeia. Aici, nivelul apei în Nistru a atins marja critică.
La rîndul lor, serviciile de protecţie civilă din autoproclamata rmn au informat că nivelul apei în rîul Nistru este monitorizat nonstop. Totodată, organele de profil s-au asigurat şi au pregătit toată tehnica şi materialele necesare în caz de avariere a digurilor.
Conform specialiştilor, o altă ridicare a nivelului apei în Nistru se aşteaptă la mijlocul verii, fenomenul fiind agravat şi de ploile sezoniere. Pe de altă parte, cantitatea de zăpadă stocată în Carpaţi este mai mică faţă de anul trecut, fapt ce ar trebui să excludă cazuri de situaţii excepţionale.
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1524
- Populația:
- 5039 locuitori
Ruseştii Noi este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ruseştii Noi și Ruseştii Vechi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ialoveni și la 27 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 5039 de oameni. Satul Ruseştii Noi a fost menționat documentar în anul 1524.
Comentarii
(0)