Mergi spre compartimentul: Sărbători şi obiceiuri
07 septembrie 2017, 11:25 Sărbători şi obiceiuri views 5327
Ce pregătesc organizatorii de Ziua Vinului
07 septembrie 2017, 11:25 Sărbători şi obiceiuri views 5327

Ce pregătesc organizatorii de Ziua Vinului

Programul dedicat Zilei Vinului, care se va desfășura în primul weekend din luna octombrie, este aproape definitivat. În acest an, organizatorii își propun ca evenimentul să încurajeze comportamentul eco - responsabil. În premieră, pentru degustație vor fi utilizate pahare biodegradabile.

Pentru a promova consumul rezonabil de vin, vor fi introduse vouchere, care vor permite degustația la jumătate dintre companiile vinicole prezente în Piața Marii Adunări Naționale.

La fel, cei interesați își vor putea testa nivelul de alcool în sânge cu ajutorul etilotestelor. Procedura va fi gratuită. Evenimentul se va încheia cu un concert, susţinuţi de artiști autohtoni și străini.

După încheierea evenimentului, deșeurile vor fi sortate și reciclate. La această acțiune vor fi antrenați 20 de voluntari europeni. Și în acest an, la Ziua Vinului vor participa peste 40 de vinificatori, iar cheltuielile vor depăși 2,8 milioane de lei.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

sarbatoare , Ziua vinului

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1915
Populația:
336 locuitori

Nicolaevca este un sat din cadrul comunei Danu, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Glodeni și la km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 336 de oameni. Satul Nicolaevca a fost întemeiat în anul 1915.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.