Mergi spre compartimentul: Sărbători şi obiceiuri
28 ianuarie 2014, 11:50 Sărbători şi obiceiuri views 12061
Mărţişorul ar putea fi inclus în Lista Reprezentativă UNESCO
Foto: moldpres.md
28 ianuarie 2014, 11:50 Sărbători şi obiceiuri views 12061

Mărţişorul ar putea fi inclus în Lista Reprezentativă UNESCO

Ministerul Culturii din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerele Culturii din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia, a lansat proiectul de nominalizare a sărbătorii „Practicile culturale asociate Zilei de 1 Martie” în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenţie, Varvara Buzilă, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a spus că în acest proiect sînt implicate comunităţile locale care păstrează şi promovează cel mai bine tradiţiile Mărţişorului în forme tradiţionale veritabile.

„Acum elaborăm dosarul. Pentru a-l depune, e nevoie ca peste 500 de comunităţi locale şi 20 de organizaţii neguvernamentale să semneze Acordul de a include Mărţişorul în lista UNESCO”, a declarat Varvara Buzilă.

Potrivit sursei citate, va fi realizat şi un film documentar despre faptul cum se sărbătoreşte în zilele noastre Mărţişorul. Acesta va fi plasat pe site-ul UNESCO.

Dosarul de candidat al Republicii Moldova va fi depus în martie 2014 la Biroul UNESCO de la Paris şi implică promovarea la nivel internaţional şi naţional a tradiţiilor locale, atît pînă la înscriere, cît şi după realizarea acestei proceduri. Principala responsabilitate a comunităţilor şi Ministerului Culturii este de a păstra formele nealterate, practicile şi obiceiurile vechi ale Mărţişorului.

Amintim că, pe 5 decembrie 2013, în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii a fost inclus colindatul în ceată bărbătească.

Sursa: moldpres.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1619
Populația:
584 locuitori

Tarasova este un sat din cadrul comunei Solonceni, raionul Rezina. Satul Tarasova este situat la o distanță de 128 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 584 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1619.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.