Mergi spre compartimentul: Cinematografia
22 martie 2013, 15:41 Cinematografia views 7133
22 martie 2013, 15:41 Cinematografia views 7133

În Moldova va renaște cinematografia națională

În R. Moldova va fi creat Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).  Acest lucru este prevăzut în proiectul legii cinematografiei, care a fost avizat de Guvernul aflat în exerciţiu, anunță trm.md.

Prin avizul aprobat, Guvernul a susţinut, în fond, iniţiativa legislativă, dar şi a expus o serie de propuneri şi obiecţii de ordin redacţional şi juridic la proiectul respectiv. Noua lege vine să înlocuiască actualul cadru legislativ în domeniul cinematografiei, care este unul învechit şi conţine noţiuni şi norme contradictorii.

Astfel, noul proiect de lege are drept scop actualizarea normelor legislative, care vizează domeniul cinematografiei, introducerea unor prevederi ce armonizează cu noile politici din domeniu, dar şi lichidarea evaziunii fiscale şi pirateriei în domeniul cinematografiei.

Potrivit proiectului de lege, CNC va fi o instituţie publică, abilitată să implementeze politica de stat în domeniul cinematografiei. Iar în cadrul instituţiei, va funcţiona Arhiva Naţională de Film şi Registrul cinematografic.

Proiectul de lege a fost înaintat de un grup de deputaţi. Acesta urmează a fi remis Parlamentului pentru examinare şi aprobare.

Cuvinte cheie:

cultura , cinematograf

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
64 locuitori

Făgădău este un sat din cadrul comunei Văscăuţi, raionul Floreşti. Localitatea Făgădău este situată la distanța de 30 km de orașul Florești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 64 locuitori. Satul Făgădău a fost întemeiat în anul 1910.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.