Elefantul în domnie

Cine-i tare şi mare,
Dar minte nu prea are,

Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie.

Pe elefant l-au pus în codri la domnie,
Şi de pe neam ei toţi,
De la străbunii săi până la strănepoţi,
Au îndestulă minte;
Dar este rar acel preafericit părinte
Să-i iasă buni copiii toţi.
Şi elefantul meu, oricum era de mare,
A înţelegerii n-avea îndemânare,
Iar blând şi plin de bunătate

Era, cât nu se poate.
Şi iată că la domn au dat bietele oi
O jalobă, zicând că "lupii răi pe noi

De tot ne jecuiesc".
— Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc!
Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta

Şi-aşa urla:
— Măria ta!

De noi nu te-ndura,
Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă
S-avem cu toţii blană.
Iar oile pârăsc, c-aşa sunt învăţate:
Noi n-am luat mai mult decât pielcea de frate.

— Atâta! domnul le răspunde,
Să ştiţi că strâmbătăţi la mine nu-ţi ascunde,
Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică,
Şi nici un păr mai mult, nimică.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Rediul de Jos

Statut:
Sat
Prima atestare:
1552
Populația:
271 locuitori

Rediul de Jos este un sat din cadrul comunei Albineţul Vechi, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Fălești și la 136 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 271 de oameni. Satul Rediul de Jos a fost menționat documentar în anul 1552.

Citeşte mai departe