21 june 2016, 15:50 views 5850
Avertizare: Apa din fîntînile oraşului Ceadîr-Lunga încă nu corespunde normelor
21 june 2016, 15:50 views 5850

Avertizare: Apa din fîntînile oraşului Ceadîr-Lunga încă nu corespunde normelor

Centrul de Sănătate Publică din Ceadîr-Lunga a atenţionat populaţia oraşului să consume cu prudenţă apă din fîntînile locale. Asta din cauza că apa din acestea încă nu corespunde normelor, după ploile torenţiale din 13 iunie.

Potrivit şefului Centrului, Ivan Hasta, specialiştii instituţiei au prelevat probe din toate fîntînile publice. Datele analizelor au arătat că din 20 de rezervoare, doar în două apa corespunde cerinţelor sanitare.

Totodată, întreprinderea „Apă-Termo" a demarat lucrări de dezinfectare a reţelelor şi curăţare a bazinelor acvatice din oraş.

Medicii sanitari din Ceadîr-Lunga au recomandat localnicilor să evite consumarea apelor din fîntîni, pînă nu vor fi gata datele expertizei asupra calităţii apei din rezervoarele publice, conform gagauzinfo.md.

În acelaşi timp, oraşul Ceadîr-Lunga îşi revine după prejudiciile grave cauzate de ploile torenţiale din 13 iunie, estimate la peste opt milioane de lei. Autorităţile au anunţat că în oraş a fost anulat regimul de situaţie excepţională de nivel local.

Pentru lucrările de reabilitare a infrastructurii şi ajutorare a sinistraţilor, Guvernul R. Moldova a alocat peste două milioane de lei. Executivul UTA Gagauz-Yeri a transferat peste un milion de lei din care va fi procurat un greder şi vor fi restabilite drumurile locale deteriorate în urma scurgerilor de apă.

De asemenea, la Ceadîr-Lunga au venit ajutoare materiale din partea multor organizaţii obşteşti, oameni de afaceri, iar angajaţii unor instituţii publice au transferat salariul pentru o zi în fondul de susţinere a sinistraţilor.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

Ceadîr-Lunga , fîntînă , apa

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1877
Populația:
50 locuitori

Cot este un sat din cadrul comunei Cuhneşti, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Glodeni și la 168 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 50 de oameni. Satul Cot a fost menționat documentar în anul 1877.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.