|
Capitala este pe ultima sută de metri în cadrul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă
Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar municipalitatea afirmă că este în pregătiri. Primarul general Ion Ceban afirmă că orașul este amenajat, iar luminițele se vor aprinde treptat în diverse zone. La moment sînt instalate decorațiile procurate anul trecut, dar urmează să fie conectate și cele ce vor fi achiziționate anul acesta.
„Dvs., știți cum nu am permis închirierea acestora, dar astfel să ne permitem să le avem la balanță, iar în fiecare an să le completăm. Știu că în aceste zile se lucrează foarte mult. Sper să reușim. La fel solicit tuturor să finalizeze proiectele. Domnilor pretori, această săptămînă o aveți pentru a ieși personal la toate adresele și de a vedea starea lucrurilor, de a finaliza acele lucrări care trebuie să fie finalizat. Plus la toate adresele transmise de către toți, cetățeni, să reacționați și să ieșiți în teren. Totodată vă atenționez pe toți, inclusiv șefii de direcții că în curînd vor fi efectuate evaluările anuale”, a punctat Ceban.
Primarul a solicitat ca fiecare să își facă munca, transmite Noi.md cu referire la a-tv.md.
„Atît am cerut și voi cere în continuare. Unii, să fiu sincer lucrează mai mult decît am așteptat, alții lasă de dorit și vom reveni la acest subiect, doar cu alte persoane în funcții”, a conchis primarul.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Кто такие старообрядцы и как церковный раскол XVII века изменил Русь (Видео)
- Будни элефантерии: краткая история боевого применения слонов (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
- Интересная история переезда на землю Дмитрия и Марии (+Фото)
- Эффективная чистка закупоренных сосудов
- Со Светлой Пасхой Православные!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 2039 locuitori
Rădenii Vechi este un sat şi comună din raionul Ungheni. Rădenii Vechi este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 43 km de orașul Ungheni și la 98 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2039 de oameni. Satul Rădenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1437.
Comments
(0)