23 august 2022, 15:00 Game dishes views 1361
La Drochia s-au adunat sute de porumbei din R. Moldova, România şi Ucraina
23 august 2022, 15:00 Game dishes views 1361

La Drochia s-au adunat sute de porumbei din R. Moldova, România şi Ucraina

Porumbei cu pene creţe, încălţaţi sau guleraţi au putut fi admiraţi tîrgul de profil din orașul Drochia. La eveniment au venit crescători din ţară, dar şi din România şi Ucraina. Oamenii s-au adunat pentru a admira vestitorii păcii.

Valeriu Mazur este crescător cu experiență. La vîrsta de doar șase ani s-a ales cu prima pereche de porumbei. După 60 de ani, colecția bărbatului a ajuns să numere sute de păsări.

„Acești porumbei stau nemișcați, Nikolaevski. Ei zboară dincolo de nori. sînt păsări decorative. Au pene mari la picioare, cioc scurt și coadă pufoasă. Am avut și pentru carne, dar i-am vîndut. Aceștia cîntăresc pînă la un kilogram, precum o găină”, a povestit bărbatul.

Pentru Valeriu Mazur, creșterea porumbeilor este un hobby, dar și cea mai bună metodă de relaxare.

„Liniștit mă așez pe scaun, privesc cum gînguresc, tinerii îi hrănesc. Seara aprinzi lumina și nici politica nu te interesează, uiți de toate. E o plăcere”, a adăugat Valeriu Mazur.

Cei mai răspîndiți și ieftini sînt porumbeii poștaș care fac orice nuntă mai frumoasă.

„Dacă îi înveți ei vin acasă. sînt mai mult pentru zbor. Costă 50 de lei. sînt de culori diferite, albaștri, albi, roșii.”

„Acești porumbei sînt numiți păuni sau curcănași. sînt păsări decorative, frumoase, care pot fi folosite la nunți”, au adăugat crescătorii de porumbei.

De la expoziție nu au lipsit nici cele mai frumoase rase de găini, dar și iepuri. Urecheații erau vînduți la prețuri cuprinse între 300 și 800 de lei.

„Am adus iepuri – Strokach, Neozeelandezi, Flandra. Aceștia sînt grăbiți. La trei luni deja se cuplează, dar aceștia mai tîrziu. Diferența este în culori, iar carnea este la fel.”

Crescătorii de păsări și animale au făcut schimb de experiență.

„Au fost aproape 200 de oameni, printre care cinci din Ucraina și șapte din România. Toți ceilalți sînt de la sudul, centrul și nordul Moldovei. Facem un schimb de experiență, vorbim despre boli, metode de a-i crește mai bine”, a declarat Andrian Negru, organizatorul tîrgului.

Vizitatorii au rămas impresionați de expoziție. Aceștia au plecat acasă cu mai multe achiziții.

„Am cumpărat un porumbel poștaș alb și unul cafeniu. Am acasă, dar sînt fără pereche.”

„Îl vreau pe acesta, privește cît este de frumos. Acesta este un cocoș, iar aceasta e găină. Eu vreau de acesta.”

„Frumusețe! Priviți cum sînt încălțați și cît de mari cresc. Am acasă, dar îmi trebuie alții pentru a-și schimba sîngele, pentru a avea pui sănătoși”, au spus oamenii.

Tîrgului Porumbeilor va avea loc în acest weekend și în satul Răuțel din raionul Fălești.

Source: nordnews.md

Keywords:

Drochia , porumbei , Moldova , Romania , Ucraina

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
719 locuitori

Codrenii Noi este un sat din cadrul comunei Frasin, raionul Donduşeni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Dondușeni și la 209 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 719 locuitori. Satul Codrenii Noi a fost înființat în anul 1925.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.