|
Lipsă de medici în raionul Cahul
În instituţiile medicale din raionul Cahul se simte o lipsă acută de cadre calificate.
Potrivit specialiştilor, în următorii ani situaţia se va agrava din cauza migraţiei, dar şi a cadrelor medicale în etate, care au rămas să facă faţă meseriei, transmite Noi.md cu referire la Trm.md.
Pacienţii sînt tot mai mulţi şi mai gravi, iar medicii tot mai puţini. În această situaţie precară se află multe instituţii curative din republică, inclusiv Spitalul raional Cahul.
Unicul absolvent al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu", care a venit în anul curent la Cahul conform repartizării Ministerului de resort, nu a schimbat situaţia. Şi asta pentru că numărul medicilor care pleacă este într-o continuă creştere. Majoritatea dintre ei au trecut Prutul, unde salariile sînt mult mai mari.
„Ne aflăm într-o insuficienţă de asistenţi medicali şi într-o criză profundă de medici. O bună parte dintre medici deja au atins vîrsta de pensionare, tineri practic nu avem. Anul acesta a venit un singur medic. sîntem gata să primim orice număr de medici. Au plecat peste Prut circa 6 medici şi au fost peste 20 de cereri de la persoane care pregăteau documentele ca deja să treacă Prutul. Din păcate, anul acesta doi medici tineri vor pleca de la noi peste Prut", a declarat Oleg Creciun, directorul Spitalului raional din Cahul.
Situaţia privind asigurarea cu cadre medicale calificate este gravă şi în veriga primară. În prezent, în raionul Cahul lipsesc 22 de medici de familie. În următorii ani situaţia se va agrava şi mai mult, din cauza că aproape 70 procente dintre medicii de familie sînt de vîrstă pensionară.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Пифагор первым принес вегетарианство на Запад
- Остатки древних цивилизаций: шлифованные горы со следами машинной обработки (+Фото)
- В деревне счастье даётся бесплатно
- Даже минимальные дозы алкоголя оказались опасны для здоровья
- 10 интересных фактов про Молдову (Видео)
- Эти продукты очищают организм лучше любых лекарств
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XVIII
- Populația:
- 1162 locuitori
Hlinaia este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Hlinaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Grigoriopol și la 60 km de Chișinău. Populaţia satului Hlinaia alcătuia 1162 de oameni în anul 2008. Satul Hlinaia a fost menționat documentar în secolul XVIII.
Comments
(0)