|
Cele mai bune fotografii de la Campionatul Național de Box al Moldovei
Vă propunem spre atenția dumneavoastră fotografii din timpul luptelor care au avut loc în cadrul ultimului Campionat moldovenesc de box, care s-a încheiat la Chișinău pe 14 ianuarie.
Federația de Box din Moldova a pregătit un reportaj foto de la acest eveniment.
Timp de patru zile, 74 de pugiliști din 10 orașe și raioane ale țării și-au disputat dreptul de a urca pe podium și de a cîștiga medalii. Competițiile s-au desfășurat la 13 categorii de greutate, însă doar 7 dintre ele au fost olimpice. Au fost desemnați candidații pentru participarea la Turneul Mondial de Calificare Olimpică, care va avea loc în perioada 1-11 martie la Milano. Cîștigătorii campionatului au fost premiați cu diplome și medalii. Campionii Republicii Moldova au primit premii bănești din partea Federației de Box și a Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova.
Campionatul Național a fost organizat de Federația de Box, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Partenerul general al evenimentului a fost Geely Auto Group al companiei DAAC-Hermes S.A. Securitatea evenimentului a fost asigurată de compania de securitate privată CHESTOR - Security.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Без мобильных телефонов на улице - правило во французском городе
- Восстановление леса после пожара (Видео)
- Почему я не отдаю своих детей в школу?
- Как очиститься от грибов в организме
- Как жители Эфиопии превратили пустыню в сельхозугодья и леса (Видео)
- Кефирная закваска. Домашний рецепт бездрожжевого хлеба (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 385 locuitori
Lucăceni este un sat din cadrul comunei Horeşti, raionul Făleşti. Satul Lucăceni este situat la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 385 de oameni. Documentar satul Lucăceni este menţionat la 3 iunie 1429.
Comments
(0)