29 october 2013, 20:32 Kaleidoscope views 9225
29 october 2013, 20:32 Kaleidoscope views 9225

Horoscopul pentru 30 octombrie 2013


 

BERBEC: La serviciu ai multe de făcut. Relaţiile colegiale sînt tensionate, posibil de la banii obţinuţi din munca fiecăruia sau de la bunurile pe care le folosiţi în comun în activitatea profesională. Pe de altă parte, modul în care priveşti tu lucrurile diferă mult faţă de al celor din jurul tău. Fii deschis şi la alte opinii. Dozează-ţi eforturile pentru că organismul tău are nevoie de odihnă şi îngrijiri speciale. De evitat, pe cît posibil, tratamentele alopate şi analizele medicale.

TAUR: Sînt posibile dispute cu persoana iubită sau cu copiii, datorită banilor şi bunurilor administrate în comun. Fie cei dragi cheltuiesc mult, fie alcătuiesc planuri de investiţii care ţie nu îţi sună deloc bine. Faptul că aceştia se bazează pe veniturile tale şi profită de generozitatea ta poate duce la separări materiale sau chiar la rupturi definitive de relaţii. Bine ar fi să îţi susţii punctele de vedere şi să îţi protejezi banii şi bunurile tale.

GEMENI: Ziua este favorabilă treburilor domestice: curăţenii generale, rearanjarea mobilei, reparaţii curente. Membrii familiei s-ar putea să nu fie de acord cu ceea ce vrei tu să faci în casă poate pentru că eşti obosit şi sănătatea îţi este şubredă, însă poate că doresc altceva pentru spaţiul pe care îl împărţiţi sau administraţi împreună. Ascultă şi părerile lor, pentru că rişti să faci acţiuni care să nu îţi fie de folos. După-amiază, adună-i pe cei dragi la o şuetă amuzantă.

RAC: Ai de făcut mai multe drumuri pe distanţe scurte fie la rude sau prieteni, fie în scop profesional. Fii prudent, indiferent de mijlocul de locomoţie folosit. Evită graba, discuţiile aprinse, promisiunile şi a da sfaturi. Gîndurile îţi zboară la hobby-uri, la disctracţii, dar şi la persoana iubită. Contradicţiile mentale care abundă astăzi te pot obosi mult. Concentrează-te doar pe treburile tale.

LEU: Capitolul financiar te preocupă în mod special. De mulţi bani este nevoie pentru spaţiul în care locuieşti sau pentru nevoile rudelor. Veniturile tale din activitatea desfăşurată la serviciu sînt nesatisfăcătoare, deocamdată. Rezumă-te la strictul necesar şi evită investiţiile. Energia ta vitală este la nivel scăzut, astfel încît dozează-ţi eforturile şi ocupă-te de priorităţi. După-amiază sfătuieşte-te cu membrii familiei vizavi de administrarea patrimoniului comun.

FECIOARA: Este o zi în care eşti concentrat mai mult pe treburile tale. Cei apropiaţi îţi vor cere ajutorul fie material, fie au nevoie de sfaturile şi îndrumările tale. Pe de altă parte, îţi sînt şi ţie de folos experienţele altora şi discuţiile cu aceştia. Totuşi, fii scump la vorbă pentru că foarte uşor poţi cădea pradă subiectivismului şi emoţiilor. După-amiază acordă timp şi atenţie partenrului de viaţă sau colaboratorilor profesionali. Ar fi bine să rezolvi şi chestiunile care privesc proiectele comune cu aceştia.

BALANŢĂ: Astrele te sfătuiesc să fii discret şi să te ocupi doar de treburile uşoare. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului digestiv, însă au de suferit şi extremităţile picioarelor. Evită pe cît posibil consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale. Odihnă, hrană adecvată, o plimbare relaxantă în aer liber te pot ajuta mult. La serviciu apar tot soiul de situaţii controversate, greu de explicat şi înţeles. Banii cîştigaţi în urma activităţii depuse sînt o temă delicată zilele acestea.

SCORPION: Astăzi se conturează discuţii importante cu prietenii sau cu o persoană care te susţine şi te protejează în toate domeniile vieţii. Este posibil să auzi remarci neplăcute legate de acţiunile tale din ultima vreme, însă dacă eşti sincer cu ţine însuţi vei constata că sînt reale. Ai nevoie de reevaluări ale situaţiilor în carete afli şi de schimbarea planurilor de viaţă. Ascultă atent ce ţi se spune şi fii deschis la tot şi toate.

SĂGETĂTOR: În sfera profeisonală este multă forfotă, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile cu şefii. Foarte uşor se pot isca discuţii aprinse, datorită unor conflicte profesionale mai vechi. Imaginea ta publică este pusă sub lupă, de aceea fii prudent în afirmaţii şi acţiuni. Susţinerea colegior de serviciu este fluctuantă. Tot ce se petrece la locul de muncă îţi creează efecte şi în plan familial. Perioada pe care o traversăm te îmbie la discreţie şi orientarea eforturilor mai mult către propriul tău suflet.

CAPRICORN: Gîndurile îţi zboară la călătorii îndepărtate, indiferent de scopul lor. Totuşi ai putea îngemăna o călătorie profesională sau de studii cu vizite la prietenii care locuiesc în apropierea locului în care ai nevoie să ajungi. Îţi sînt favorizate demersurile pentru astfel de călătorii, însă deocamdată la nivel teoretic. Faptic, dacă se poate, ar fi bine să le realizezi abia luna viitoare. După-amiază bucură-ţi sufletul, vizionînd o piesă de teatru sau o expoziţie de artă.

VĂRSĂTOR: Banii şi bunurile pe care le ai în comun cu alţii sînt puse în discuţie. Fie eşti nevoit să achiţi facturi restante, rate la bănci dacă este cazul sau afli că partenerul de viaţă sau colaboratorii profesionali cheltuiesc mai mult decît aţi planificat împreună. Sînt momente delicate, pentru că bugetul veniturilor şi cheltuielilor este la nivel scăzut. Ar fi bine să vorbeşti serios cu persoanele alături de care ai implicaţii şi obligaţii financiare şi să puneţi la punct un plan financiar convenabil pentru toată lumea.

PEŞTI: Zi importantă pentru relaţiile parteneriale. Partenerul de viaţă îţi poate face reproşuri că îl neglijezi, deoarece te ocupi mai mult de zona profesională. Colaboratorii şi partenerii de afaceri demonstrează că au alte puncte de vedere vizavi de acţiunile socio-profesionale desfăşurate împreună. Pe undeva nu ar trebui să pui bază pe cele discutate astăzi, deoarece mentalul colectiv este bulversat şi una se gîndeşte, alta se spune şi alta înţelege fiecare.

Sursa: www.astrocafe.ro

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1482
Populația:
282 locuitori

Strîmbeni este un sat din cadrul comunei Oneşti, raionul. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Hîncești și la 69 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 282 de oameni. Satul Strîmbeni a fost menționat documentar în anul 1482.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.