|
Zece profesii ale viitorului: ce va fi în anul 2025 și după el?
Cei de la Microsoft și The Future Laboratory au decis să afle cum va arăta piața muncii peste 8-10 ani. Investigațiile companiei împreună cu comentariile experților au apărut în publicațiile străine.
În opinia specialiștilor, printre care - savanți cu renume, analiști și tehnologi,- sferele cele mai populare printre absolvenți vor fi cosmosul și realitatea virtuală. Cercetătorii au convingerea, că în pofida părerilor persistente, roboții nu-i vor înlocui pe oameni, ba din contra, în era tehnologiilor digitale vor exista mai multe oportunități pentru dezvoltarea profesională și personală.
Autorii studiului presupun, că 65% dintre cei care învață la școală sau facultate, vor deține funcții care în prezent încă nu există. Experții intervievați au optat pentru ca tinerii să obțină un șir de cunoștințe și abilități noi, în încercarea de a se distanța de modelul tradițional de educare, care presupune o specializare mai îngustă. «Vedem cum tot mai mulți studenți se neliniștesc pentru viitorul lor. Ei nu se simt pregătiți pentru a activa în condițiile tehnologiilor noi, care îi depășesc»,- spune reprezentantul Microsoft Ryan Asdourian.
«Tot mai importantă devine prezența abilităților în mai multe domenii simultan, — continuă și Steve Toz , redactor The Future Laboratory și unul dintre autorii raportului. — Să zicem, designerul habitatului virtual trebuie să aibă și competența unui redactor. Această profesie se mai aseamănă cu cea de designer jocuri. Cred că un asemenea specialist va mai avea nevoie și de calificarea unui arhitect sau psiholog, pentru a putea răspunde la cele mai actuale întrebări. Spre exemplu, v-ați întrebat vre-odată de ce oamenilor le place să stea sub copaci ? Și cum să transformi asta într-o realitate virtuală ?
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Пираты. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Зрителей возмутили сатанинские выступления музыкантов на Евровидении
- Всемирный банк призывает к сокращению финансовой поддержки животноводства
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
- Мохенджо-Даро: Тайна сорока четырех (+Фото)
- Защелачивание организма – главный шаг к здоровью
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1889
- Populația:
- 201 locuitori
Reteni-Vasileuţi este un sat din cadrul comunei Branişte, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Rîșcani şi la 182 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 201 oameni. Satul Reteni-Vasileuți a fost menționat documentar în anul 1889.
Comments
(0)