|
O moldoveancă, angajată la una dintre cele mai renumite agenții de modeling din lume
Și-a început activitatea de manechin în cadrul Școlii de modeling a Valentinei Vidrașcu, după care, a fost angajată în paralel în cadrul agențiilor AVE Management, Elite Model Management Manila şi 3mmodels. Vorbim despre Ana Pîrlog - model basarabean rîvnit acum de marile publicații internațional de modă. Recent, Ana a devenit parte a unei alte agenții, prestigiul căreia îi va aduce succes mondial.
„Sînt parte a IMG Models – una din cele mai mari agenții de modeling din lume. Am început cu Londra, iar în continure vom vedea cum vor decurge lucrurile.
În luna august, voi merge într-o vacanță în Filipine, după care mă voi întoarce în Londra pentru Fashion Week-ul din septembrie.
Booker-ul vrea să mă promoveeze pentru proiecte de renume mondial și refuză joburi simple, de aceea munca în cadrul proiectelor mari e un proces mai îndelungat. Așteptăm luna septembrie", a mărturisit Ana, pentru EA.md.
Amintim că frumoasa basarabeancă și-a făcut deja apariția pe paginile unor publicații de renume internațional ca și Cosmopolitan, Harper's Bazaar, CittaBella, Harley Davidson, Woman's Health, feminine, eh!, Maxim, Dewi, Cosmogirl sau Fem, promovînd și branduri ca Harley Davidson, Nichii, Skechers, Contempo, Metro, Parkson și HWJ Jeans. În prezent, încă mai este atrasă de Filipine, pentru că anume în Asia a plecat să lucreze după ce a fost recomandată de agenția-mamă la care activa atunci.
Recent, Ana a pozat provocator în Cape Town, Africa de Sud
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 430 locuitori
Andreevca este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pîcalova, Șmalena și Andreevca. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Rîbnița și la 124 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2008, populaţia satului constituia 430 de oameni. Satul Andreevca a fost întemeiat în anul 1907.
Comments
(0)