10 january 2021, 12:30 Moldovan reality views 2242
Contractul cu Gazprom a fost prelungit cu o lună
10 january 2021, 12:30 Moldovan reality views 2242

Contractul cu Gazprom a fost prelungit cu o lună

Contractul în vigoare cu SAP „Gazprom", privind condițiile de furnizare a gazelor naturale către Republica Moldova, a fost prelungit cu o lună, adică pînă la sfîrșitul lunii octombrie a acestui an. SA „MoldovaGaz" menționează că acest fapt va asigura aprovizionarea cu gaze a tuturor consumatorilor din țară în această perioadă, transmite IPN.

Compania precizează că vor continua negocierile pentru noul contract, inclusiv asupra prețului gazelor naturale.

Totodată, Andrei Spînu, viceprim-ministru, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, a declarat că prelungirea contractului are loc în aceleași condiții la care Moldova a primit gaze în luna septembrie. Potrivit lui, mai multe detalii urmează să fie prezentate astăzi, 1 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Contractul de livrare a gazului rusesc în Republica Moldova a expirat pe 30 septembrie. Deși Agenția pentru Reglementare în Energetică nu a confirmat oficial informația, economiștii spun că majorarea tarifelor pentru gazele naturale livrate consumatorilor finali, cerută de Moldovagaz, ar fi de 35%. Executivul spune că, în condițiile creșterii tarifelor pentru consumatorii finali, guvernarea ia în considerare posibilitatea acordării compensațiilor pentru familiile cu venituri modeste.

Source: www.ipn.md

Keywords:

Gazprom , Moldova , contract

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1765
Populația:
964 locuitori

Codreni este un sat din cadrul comunei Vălcineţ, raionul Ocniţa. Satul Codreni este situat la o distanță de 32 km de orașul Ocniţa şi la 192 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 964 de oameni. Satul Codreni este menționat documentar în anul 1765.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.