|
Codul Galben de caniculă a fost prelungit pînă duminică
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit pînă duminică, 27 iunie, Codul Galben de caniculă.
Conform meteorologilor, în acest interval, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33°C. Noaptea mercurul termometrelor va ajunge la 20 de grade Celsius.
În această perioadă, sînt posibile şi ploi cu descărcări electrice. Precipitații se așteaptă pe întreg teritoriul ţării.
„Numărul de zile cu temperatura aerului de +30ºC şi mai mult constituie în medie pe teritoriu țării 2 – 6 zile, maximul observat fiind de 20 de zile (1999). Numărul de zile cu temperatura medie a aerului de 35ºC nu depășește în medie pe teritoriu o zi, însă în unii ani s-au semnalat pînă la 8 zile (2012). Zile cu temperatura maximă a aerului în iunie de 40ºC au fost înregistrate doar în anul 2012, la Fălești (o zi). În ultima săptămînă a lunii iunie, se poate deja afirma că am avut parte de un început de vară nu foarte călduros, în schimb cu multe ploi", au precizat, contactate de MOLDPRES, surse de la SHS.
Odată cu emiterea Codului Galben de caniculă, autoritățile au atenționat populația, în special persoanele în etate, femeile însărcinate, pacienții cu maladii cardiovasculare, ale aparatului respirator şi alergicii să dea dovadă de prudență şi să evite aflarea la soare.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Добрых людей много! Инициативных мало
- Как тебе моя Земля? - спросит Бог
- В РФ мята и ромашка вне закона (+Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Cтрашные научные эксперименты. 10 интересных фактов (Видео)
- Лечит более 50 болезней: этот супер чай способен убивать паразитов и очищает организм от шлаков!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1842
- Populația:
- 1574 locuitori
Ilenuţa este un sat şi comună din raionul Făleşti. Ilenuţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 7 km de orașul Fălești și la 144 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1574 de oameni. Satul Ilenuţa a fost menționat documentar în anul 1842.
Comments
(0)