|
Protest în fața Parlamentului
UPDATE 13:22
Protestul din fața Parlamentului a luat sfîrșit. Organizatorii le-au mulțumit oamenilor pentru participare și i-au îndemnat să le urmărească mesajele și dacă va fi necesar să se alăture și viitoarelor manifestații. Potrivit poliției, în jur de 700 de persoane au participat la protestul organizat de președintele ales Maia Sandu.
12:42 - În fața protestatarilor a ieșit liderul PPDA, Andrei Năstase, care și-a arătat susținerea față de Maia Sandu și protestul organizat de ea.
12:37 - Potrivit Inspectoratului General de Poliției (IGP), în fața Parlamentului, în aceste clipe, protestează aproximativ 700 de persoane. Totodată, oamenii legii anunță că este sistată circulația rutieră pe bulevardul Ștefan Cel Mare, tronsonul cuprins între străzile Maria Cebotari și str. M.Bănulescu Bodoni.
11:37 - Rînd pe rînd, în fața protestatarilor, au ținut discursuri deputatul PAS, Igor Grosu, și deputatul PPDA, Alexandru Slusari.
UPDATE 11:22
Președintele ales, Maia Sandu, a ieșit în fața protestatarilor.
„Vă mulțumim că sunteți aici. Suntem aici pentru a ne apăra democrația, pentru a ne apăra dreptul a avea o țară fără corupție, una în care să ni se facă dreptate. Trebuie să avem grijă de sănătatea noastră, să respectăm regulile, să purtăm mască, să păstrăm distanța”, a declarat Sandu.
UPDATE 11:02
Aproximativ 800-900 de protestatari s-au adunat în aceste momente în fața Parlamentului. Ei cer ca SIS să rămînă subordonat președintelui țării, nu a Parlamentului.
10:26 - Bulevardul Ștefan Cel Mare a fost blocat de manifestanți. Transportul public este oprit și redirecționat.
10:05 - Protestarii s-au adunat în fața Parlamentului și scandează lozinci precum „Jos corupția” și „Jos Parlamentul. Aceștia spun că o susțin pe Maia Sandu, președintele ales.
Organizatorii protestului îndeamnă oamenii să respecte distanța socială și să poarte mască.
Chiar dacă a chemat lumea la protest, președintele ales, Maia Sandu, nu este prezentă la manifestație.
Urmăriți LIVE pe Noi.md, acțiunea de protest în fața Parlamentului Republicii Moldova
Președinta aleasă Maia Sandu a cheamat aseară oamenii în stradă să își apere votul din 15 noiembrie.
Ea s-a arătat nemulțumită de un proiect de lege înregistrat astăzi la Parlament de deputații PSRM, prin care se propune ca SIS să fie scos din subordinea președintelui.
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1783
- Populația:
- 4280 locuitori
Taraclia este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Taraclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Căușeni și la 96 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4280 de oameni. Satul Taraclia a fost menționat documentar în anul 1783.
Comments
(0)