18 september 2020, 11:00 Moldovan reality views 2880
Vacanța școlară de toamnă s-ar putea prelungi cu o zi
18 september 2020, 11:00 Moldovan reality views 2880

Vacanța școlară de toamnă s-ar putea prelungi cu o zi

Elevii ar putea avea o zi de vacanță în plus. Aceștia ar urma să stea acasă și luni, 2 noiembrie, a doua zi după alegerile prezidențiale. Asta a anunțat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, fără a preciza însă dacă vor fi închise doar școlile care vor găzdui secții de votare.

„Noi toți ne dorim alegeri democratice în RM. Acest subiect a fost discutat luni la prim-ministrul Ion Chicu, cu reprezentanții CEC, cu participarea ministrului de Interne, a ministrului Sănătății. Am ajuns la un consens, după prezentarea unei situații generale. Avem 800 și ceva de școli unde se organizează alegerile. Noi înțelegem că, dacă nu vor avea loc în incinta școlilor, va fi foarte complicat pentru primari. Dacă există posibilitatea de a organiza birourile electorale în alte părți, atunci da", a declarat Igor Șarov în cadrul emisiunii „Puterea a patra" de la N4.

Totodată, a adăugat: „Când vor fi alegeri în școli, poziția noastră e că în zilele din ajun vor activa, iar luni, vom prelungi vacanța, ca să dezinfectăm aceste spații".

Șeful de la Educație a ținut să precizeze că este „împotriva organizării alegerilor în cămine și grădinițe".

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, emis anterior, vacanța de toamnă fusese stabilită pentru perioada 24 octombrie – 1 noiembrie.

Amintim că liderul PN, Renato Usatîi, cerea închiderea școlilor care găzduiesc secțiile de votare, astfel încât a doua zi după scrutin toate spațiile să fie dezinfectate.

Source: agora.md

Keywords:

vacanta , scoala , alegeri

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1456
Populația:
2986 locuitori

Cobîlea este un sat şi comună din raionul Şoldăneşti. Satul Cobîlea este situat pe malul drept al rîului Nistru, la o distanță de 14 km de oraşul Şoldăneşti şi la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2986 de oameni. Satul Cobîlea este atestat documentar la 18 februarie 1456.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.