|
Declarație: Moscova a reușit să rezolve problemele transportatorilor din Moldova
Moscova a reușit să rezolvare cea mai importantă problemă a transportatorilor din Moldova, care vor primi pînă la sfîrșitul anului numărul necesar de autorizații pentru transportarea mărfurilor în Rusia.
Despre acest lucru a anunțat jurnaliștilor primul ministru al Moldovei, Ion Chicu, menționînd că la o asemenea înțelegere s-a ajuns în cadrul întrevederii de la Moscova cu premierul rus Dmitri Medvedev.
Ion Chicu a amintit că transportatorii moldoveni nu au putut transporta mărfuri în Rusia din cauza lipsei numărului necesar de autorizații.
„Conform acordurilor, partea rusă va acorda Moldovei în zilele următoare un număr suficient de autorizații suplimentare, în prezent o mie de unități, astfel încît pînă la sfîrșitul anului exportul de produse moldovenești în Rusia să fie deblocat", a declarat prim-ministrul Republicii Moldova.
În același timp, potrivit acestuia, partenerii ruși au cerut de la colegii moldoveni să implementeze un mecanism foarte transparent de distribuire a acestor autorizații, care ar exclude orice posibilitate de corupție la emiterea documentelor.
Ion Chicu a menționat că acest lucru va fi realizat cît mai curînd posibil. "Vom distribui aceste autorizații pentru transportul de mărfuri în Rusia prin Serviciul Vamal, iar ofițerii vamali vor înmîna aceste documente exact în momentul traversării frontierei a camioanelor cu produse", a subliniat el.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Добрых людей много! Инициативных мало
- Как тебе моя Земля? - спросит Бог
- В РФ мята и ромашка вне закона (+Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Cтрашные научные эксперименты. 10 интересных фактов (Видео)
- Лечит более 50 болезней: этот супер чай способен убивать паразитов и очищает организм от шлаков!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1546
- Populația:
- 387 locuitori
Coşeni este un sat din cadrul comunei Negurenii Vechi, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 42 km de orașul Ungheni și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 387 de oameni. Satul Coșeni a fost menționat documentar în anul 1546.
Comments
(0)