26 july 2018, 16:20 Moldovan reality views 10034
Termenul de achitare a jumătate din amenda stabilită a fost majorat până la 3 zile lucrătoare
26 july 2018, 16:20 Moldovan reality views 10034

Termenul de achitare a jumătate din amenda stabilită a fost majorat până la 3 zile lucrătoare

Termenul de achitare a jumătate din amenda stabilită a fost majorat de la 72 ore la 3 zile lucrătoare, potrivit unor modificări legislative operate la Codul Contravențional, care au fost adoptate astăzi în lectură finală de către Parlament, transmite MOLDPRES.

Cu referire la conducătorii auto, dacă persoana va achita sancțiunea în termen de 3 zile lucrătoare acestuia nu i se vor aplica puncte de penalizare. Potrivit autorilor proiectului, măsura va contribui la prevenirea factorilor de corupţie, întrucât deţinătorii permiselor de conducere care au acumulat un număr critic de puncte de penalizare încearcă să omită această sancţiune pe cale ilegală.

Alte modificări prevăd ca permisul de conducere să rămână în posesia conducătorului chiar dacă acesta a fost privat de dreptul de a conduce, fără a fi necesară eliberarea unui permis de conducere provizoriu. Menţiunea privind privarea de acest drept va fi operată în baza de date deţinută de Inspectoratul Național de Patrulare, la care au acces toţi angajaţii cu atribuţii pe segmentul securităţii circulaţiei rutiere.

Conducătorul auto urmează a fi sancționat și în cazul transportării copiilor în vârstă de până la 7 ani, contrar prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere.

De asemenea, s-a adoptat modificarea ce prevede că, efectuarea lucrărilor de reconstrucţie sau a altor lucrări, însoţite de zgomot, în încăperile din blocurile locative în intervalul dintre ora 18.00 şi ora 8.00, la fel, se vor sancţiona cu amendă aplicată persoanei fizice și persoanei juridice.

Potrivit autorilor, scopul proiectului este contracararea unor fenomene îndreptate spre încălcarea drepturilor persoanelor.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

amenda , soferi

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
63 locuitori

Socolovca este un sat din cadrul comunei Rotari din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Camenca și la 150 km de Chișinău. Populaţia satului Socolovca alcătuia 63 de oameni în anul 2004. Satul Socolovca a fost înființat în anul 1925.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.