02 june 2018, 14:15 Moldovan reality views 15496
Socialiștii vor, din nou, patronimicul în actele de identitate
02 june 2018, 14:15 Moldovan reality views 15496

Socialiștii vor, din nou, patronimicul în actele de identitate

Opt deputați socialiști cer reintroducerea patronimicului în actele de identitate naționale. Potrivit acestora, transcrierea numelui şi prenumelui doar în limba moldovenească are consecinţe negative pentru unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Mai exact, aceștia fac referire la minoritățile găgăuze și ruse.

„Deoarece unele litere din alfabetul limbii găgăuze au o pronunţare diferită comparativ cu pronunţarea în limba moldovenească, deseori, în documentele de identitate, transcrierea şi pronunţarea numelor şi prenumelor găgăuze se face incorect. Ba mai mult decît atît, reprezentanţii etniei ruse declară că în buletinul de identitate nu se mai introduce patronimicul, necătând la faptul că acesta este o parte a tradiţiei culturale ruse", afirmă socialiștii.

Totodată, în opinia PSRM, excluderea patronimicului din actele de identitate ale reprezentanţilor minorităţilor naţionale încalcă prevederile Convenţiei cadru privind protecţia minorităţilor naţionale, prevederile Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prevederile Convenţiei Europene pentru protecţia drepturilor omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Socialiștii au ținut să facă referire și la locuitorii din stânga Nistrului, unde locuiesc peste 240000 de cetăţeni ai Republicii Moldova.

„Pentru ameliorarea dialogului de soluţionare a diferendului Transnistrean şi reîntregirea Republicii Moldova este foarte important să existe un cadru normativ care să reglementeze prestarea serviciilor de stare civilă şi certificarea de către organele de stare civilă - confirmare prin eliberare de certificate a faptelor de stare civilă produse şi/sau înregistrare în stânga Nistrului".

Astfel, în baza argumentelor aduse, aceștia cer „repunerea reprezentanţilor minorităţilor naţionale în dreptul lor de a utiliza patronimicul". Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament și urmează a fi examinat.

Source: realitatea.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
423 locuitori

Coada Iazului este un sat din cadrul comunei Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 11 km de oraşul Sîngerei și la 118 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 423 de oameni. Satul Coada Iazului a fost menționat documentar în anul 1878.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.