|
Coreea de Sud va dona 150 de calculatoare pentru școlile moldovenești
Un lot de 150 de calculatoare va ajunge la începutul lunii septembrie în Republica Moldova din Coreea de Sud.
Un lot de 150 de calculatoare va ajunge la începutul lunii septembrie în Republica Moldova din Coreea de Sud. Acestea vor fi repartizate instituțiilor de învățămînt care au deficit de calculatoare și vor fi utilizate în procesul educațional al elevilor. Donația este parte a unui memorandum de colaborare semnat acum doi ani, între cele două state, care prevede un ajutor total de 450 de calculatoare.
În cadrul memorandumului, pe parcursul anului 2016, în Moldova, au fost aduse deja 150 de calculatoare, care au fost repartizate instituțiilor de învățămînt general din 10 raioane. Mai rămîn să fie aduse încă 150. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, citat de IPN, viceministra Lilia Pogolșa a avut o întrevedere cu membrii unei delegații din Provincia Jeju, Coreea de Sud, care se află în vizită la Chișinău. Aceștia urmează să examineze posibilitățile de extindere a memorandumului de colaborare.
Anterior, cu sprijinul partenerilor, 40 de profesori de informatică au fost instruiți cum să utilizeze calculatoare. Totodată, în perioada 15-17 august, au loc instruiri pentru 30 de cadre didactice care predau informatica în cadrul instituțiilor generale de învățămînt.
Memorandumul dintre Ministerul Educației al Republicii Moldova și Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju din Coreea de Sud a fost semnat la 21 septembrie 2015, pe un termen de trei ani.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Почему горожане решили подарить своим сыновьям деревенское детство?
- Доброта к окружающим - главное в воспитании человека
- Сон. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Незаметно предательство стало нормой
- Делайте всего одну вещь каждое утро, чтобы начать терять вес
- Сырный дом Анненковых: как гомельчане переселились в деревню и открыли мини-сыроварню (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1816
- Populația:
- 2124 locuitori
Cairaclia este un sat şi comună din raionul Taraclia. Cairaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Taraclia și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2124 de oameni. Satul Cairaclia a fost menționat documentar în anul 1816.
Comments
(0)