06 june 2017, 10:35 Moldovan reality views 18939
Mascații din Pantera ar fi bătut un grup de deținuți (Video)
06 june 2017, 10:35 Moldovan reality views 18939

Mascații din Pantera ar fi bătut un grup de deținuți (Video)

Mai mulți deținuți din Penitenciarul Nr. 13 ar fi fost bătuți de către mascații de la „Pantera", după ce 8 puşcăriaşi ar fi încercat să evadeze în noaptea de vineri spre sîmbătă, 3 iunie curent.

Surse din interiorul penitenciarului au comunicat că printre victime ar fi şi cîţiva minori, iar fărădelegile ar fi fost înregistrate de camerele video. Administraţia penitenciarelor infirmă acuzaţiile.

Mascaţii de la „Pantera" au fost solicitaţi de către conducerea Penitenciarului, după ce supraveghetorii i-ar fi prins în flagrant pe cei 8 deţinuţi, în timp ce încercau să părăsească locul de detenţie printr-un tunel săpat sub zidul închisorii, în direcţia Complexului memorial Eternitate. Sursele CrimeMoldova susţin că tunelul a fost săpat din celula nr.116, care se află sub celula nr.127, unde la moment se află fostul premier, Vlad Filat.

Aceleaşi surse afirmă că în afară de cei 8 pușcăriași, care au încercat să evadeze, ar fi fost pedepsiţi şi alţi deţinuţi, inclusiv şi minorii din celulele 158, şi 159, care au transmis următorul mesaj: „Ne-au bătut pe toţi! Vă rog să nu lăsați aşa, trebuie expertiză, anchetă...". Totuşi, aceştia s-au abţinut să depună plîngeri, după ce ar fi fost intimidaţi de administraţia închisorii.

În ziua cînd au avut loc descinderile, în apropierea penitenciarului a fost văzută o ambulanță, dar și mașini de poliție. Totodată, mascați au putut fi observați și în tunelul de supraveghere a penitenciarului.

Solicitat de CrimeMoldova, șeful Direcției relații publice și mass-media, Oleg Pantea, a infirmat informațiile privind acțiunile de violență aplicate asupra minorilor deținuți în Penitenciarul nr. 13 din capitală. „Sîmbătă au avut loc activități de regim, adică mai multe măsuri care nu sînt ieșite din comun și au loc în mai multe penitenciare din țară. La fața locului nu a fost nicio ambulanță și nimeni din deținuți nu au fost bătuți", a spus Pantea.

Solicitat de CrimeMoldova, Ion Caracuian, procurorul-șef al Secției de combatere a torturii de la Procuratura Generală, a comunicat că a fost informat despre acest caz de către o organizaţie neguvernamentală. „Noi vom efectua numaidecît un control complex. Deocamdată nu am primit nicio plîngere", ne-a spus omul legii.

Precizăm că în prezent, la şefia Penitenciarului 13 se află fostul poliţist, Igor Pîntea, care are statut de învinuit într-un dosar penal intentat pentru aplicarea torturii în aprilie 2009.

Detaşamentul cu Destinaţie Specială „Pantera" a fost fondat la 1 aprilie 1991 şi este o subdiviziune structurală a Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Source: crimemoldova.com

Keywords:

politia , deținuți

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1517
Populația:
3585 locuitori

Şerpeni este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Şerpeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Şerpeni este situat la o distanţă de 25 km de oraşul Anenii Noi şi la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3585 de oameni. Prima atestare documentară a localităţii datează dina nul 1517.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.