21 march 2017, 11:15 Moldovan reality views 4001
Ostalep despre posibilitatea implicării sale în politică
21 march 2017, 11:15 Moldovan reality views 4001

Ostalep despre posibilitatea implicării sale în politică

Fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep, în prezent director al Institutului de Studii Diplomatice, Politice și de Securitate, spune că nu se vede în politică la ora actuală.

Politologul susține că se simte încrezut în forțele proprii exact unde activează acum și nu vede necesitatea de „a juca după niște reguli de joc impuse de altcineva". Ostalep a acceptat să deschidă parantezele la acest subiect, în cadrul unei întîlniri informale cu un grup de tineri, participanți la proiectul „i-Expert".

„Eu niciodată nu mă prezint ca politician. Consider că am o anumită expertiză în domeniul în care mă ocup și am obținut un anumit succes, în special peste hotare, iar asta mă face să cred că mă descurc bine. În condițiile noastre actuale, eu nu am niciun interes de a mă ocupa de politică și explic de ce. Ca să joc după regulile lor, asta ar însemna să vă mint pe voi, astfel eu pierd în competiția impusă de ei, trebuie să joc după regulilor lor și să fiu mai rău ca ei, ca să cîștig. Eu sînt adeptul teoriei că omul trebuie să se ocupe cu ceea ce-i place. Mie nu îmi este rușine să mă prezint în domeniul în care eu mă descurc, dar ca politician eu nu mă văd ", a relatat Ostalep.

Valeriu Ostalep a mai remarcat că în politică trebuie să fii dispus să faci multe, dacă urmărești scopul de a te perpetua permanent la putere. „În politică trebuie să ai cu totul alte calități: nici pe departe să spui lucrurilor pe nume, să faci alianță cu cel care ție nu-ți place după care să-l amăgești".

Cu toate astea, politologul a precizat că este dispus să ofere expertiza sa politicienilor interesați. „Eu niciodată nu am refuzat, dacă cineva e cointeresat să afle ce cred despre un punct de vedere sau altul, nicio problemă, discutăm. Mie pentru asta nu îmi trebuie neapărat epoleți sau o funcție de ministru. Eu toate astea le-am avut și am văzut, acolo nimic interesant nu este", a adăugat Valeriu Ostalep.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1774
Populația:
1417 locuitori

Hîrtopul Mic este un sat din cadrul comunei Hîrtopul Mare, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Criuleni și la 34 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1417 oameni. Satul Hîrtopul Mic a fost menționat documentar în anul 1774.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.