|
Ce informaţii trebuie să apară pe etichetele produselor alimentare
Specialiştii ne recomandă să citim cu atenţie etichetele produselor alimentare pe care le cumpărăm. Iată ce informaţii vor trebuie să conţină acestea, dacă Guvernul va aproba proiectul de Lege privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, scrie portalul BizLaw.md.
Potrivit documentului, etichetele vor conține informații despre identitatea şi compoziţia, proprietăţile sau alte caracteristici ale produsului alimentar. De asemenea, trebuie să conțină informații privind protecţia sănătăţii consumatorilor şi utilizarea sigură a unui produs alimentar. În mod special, acestea se referă la informaţii privind:
* însuşirile legate de compoziţie care pot dăuna sănătăţii anumitor grupuri de consumatori;
* data durabilităţii minimale, condiţiile de păstrare şi de siguranţă a utilizării;
* efectele asupra sănătăţii, inclusiv riscurile şi consecinţele legate de consumul dăunător şi periculos al unui produs alimentar.
Pe ambalaj vor mai fi trecute informaţii privind caracteristicile nutriţionale care să permită consumatorilor, inclusiv celor care urmează un regim alimentar special, să aleagă în cunoştinţă de cauză.
În proiectul de lege se mai menționează că informaţiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă în eroare consumatorul, în special în ceea ce priveşte caracteristicile produsului alimentar precum natura, identitatea, proprietăţile, compoziţia, cantitatea, data durabilităţii minimale, ţara de origine, metoda de producţie.
De asemenea, producătorii nu au voie să atribuie produsului alimentar efecte sau proprietăţi pe care nu le are, sau să sugereze că acesta posedă caracteristici speciale, atunci cînd, în realitate, toate produsele alimentare similare sînt la fel. Totodată, nu au voie să sugereze, prin intermediul prezentării, în descrieri sau imagini, prezenţa unui anumit produs alimentar sau a unui anumit ingredient, dacă acesta a fost înlocuit.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1642
- Populația:
- 1075 locuitori
Gălăşeni este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Gălăşeni și Mălăieşti. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Rîșcani și la 196 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1075 de oameni. Satul Gălășeni a fost menționat documentar în anul 1642.
Comments
(0)