01 june 2017, 14:15 Moldovan reality views 4962
Retragerea cetățeniei lui Băsescu, contestată la Curtea Constituțională
01 june 2017, 14:15 Moldovan reality views 4962

Retragerea cetățeniei lui Băsescu, contestată la Curtea Constituțională

Decizia președintelui Igor Dodon privind retragerea cetățeniei moldovenești fostului președinte român Traian Băsescu a fost contestată azi la Curtea Constituțională. Cu o adresare în acest sens s-a prezentat deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac, care cere Înaltei Curți să recunoască drept neconstituțional decretul.

Potrivit unui comunicat expediat presei de asistentul deputatului, depunerea sesizării a fost determinată de „ferma convingere a autorului, că Traian Băsescu este un bun și sincer prieten al Republicii Moldova, mai nou și cetățean al ei".

„Mai mult ca atât, domnul Cobzac ca și locuitor al raionului Hâncești apreciază faptul impicării personale a domnului Băsescu în lichidarea consecințelor inundațiilor din anul 2010, în zona râului Prut, a localităților Nemțeni, Obileni, Cotul-Morii și Sărăteni. Sinistrații, inclusiv datorită sprijinului României, în scurt timp au depășit acest calificativ și recunoscători țin minte acest ajutor", se mai arată în comunicat.

„Este datoria noastră acum să-i acordăm sprijin moral președintelui și cetățeanului Băsescu", consideră deputatul.

Sesizarea se bazează în mare parte pe jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, care s-a expus în 2002 că „retragerea cetățeniei din considerente politice este una arbitrară", dar și pe prevederile actelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

Potrivit lui Cobzac, decretul încalcă și alte prevederi constituționale, dat fiind faptul că „ascunderea faptelor esențiale" nu a avut loc, iar învinuirea publică în comiterea respectivelor fapte fără hotărâre judecătorească încalcă prezumția nevinovăției.

Realitatea.md amintește că la data de 3 ianuarie, Igor Dodon a semnat un decret prin care i-a retras cetățenia Republicii Moldova lui Traian Băsescu. Decretul însă nu se referă și la soția fostului președinte român, Maria Băsescu, care rămâne și în continuare cetățean moldovean.

Traian și Maria Băsescu au devenit cetățeni moldoveni după ce, la data de 18 martie 2016, Traian Băsescu a depus cererea pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova, iar la data de 9 iunie a anului trecut, președintele Nicolae Timofti a semnat decretul privind acordarea acesteia celor doi soți.

La 3 noiembrie 2016, soții Băsescu au depus jurământul pentru a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova, ceremonia având loc la sediul Ambasadei Republicii Moldova în România.

Source: realitatea.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1786
Populația:
1944 locuitori

Ciucur-Mingir este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Ciucur-Mingir este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Cimișlia și la 83 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1944 de oameni. Satul Ciucur-Mingir a fost menționat documentar în anul 1786.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.