|
Topul scumpirilor din septembrie
După deflația înregistrată în Moldova pe parcursul celor trei luni de vară, în luna septembrie, în țară s-a înregistrat inflație de 0,6%.
Acest fapt a fost constatat de Biroul Naţional de Statistică (BNS), care a menționat că în luna septembrie 2016 inflaţia anuală a constituit 3,0%, inclusiv la: produse alimentare şi mărfuri nealimentare – cîte 4,6% şi servicii – (-0,8%). Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2016 faţă de august 2016 a constituit 100,6%, notează NOI.md.
Potrivit BNS, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,6 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,6 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 1,1 la sută şi de menţinerea tarifelor la serviciile prestate populaţiei la nivelul preţurilor din luna august 2016 . În luna septembrie 2016 faţă de august 2016 o creştere mai semnificativă a preţurilor s-a înregistrat la următoarele produse alimentare: fructe de livadă sîmburoase – cu 21,1%, fructe exotice – cu 10,2%, usturoi – cu 9,5%, sfeclă roşie – cu 8,2%, ouă de găină – cu 4,7%, slănină neprelucrată – cu 3,1%, ciuperci proaspete – cu 3,0%, miere de albine – cu 1,5%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,2% (în special: carne de porc – cu 3,6%, preparate din carne şi semifabricate – cu 3,0%, carne de iepure – cu 2,8%, carne de bovine – cu 2,4%), lapte şi produse lactate – cu 1,1% (în special: brînză din lapte de vacă – cu 1,8%, smîntînă – cu 1,4%, lapte integral – cu 1,2%), cartofi – cu 1,1%, ulei vegetal şi zahăr tos – cu cîte 0,8%.
În același timp, în perioada de raport au fost înregistrate unele scăderi ale preţurilor la: varză proaspătă – cu 18,9%, struguri proaspeţi– cu 10,0%, fructe de livadă sămînţoase – cu 8,7%, ardei graşi – cu 5,9%, ceapă uscată – cu 4,0%, tomate – cu 2,6%, crupe şi peşte proaspăt – cu cîte 0,6%.
Referitor la mărfurile nealimentare, în perioada de referinţă s-au înregistrat creşteri mai semnificative de preţuri la: combustibili – cu 3,9% (în special: gazul lichefiat ambalat în butelii – cu 8,2%, carburanţi – cu 4,1%, lemne pentru foc – cu 3,0%), încălţăminte pentru femei şi copii – cu 4,2% şi respectiv 1,6%, sacouri, pulovere, jachete pentru femei – cu 2,9%, scurte pentru copii şi femei – cu 2,7% şi respectiv 1,7%, costume pentru copii – cu 2,6%, vestoane, pulovere, jachete pentru bărbaţi – cu 1,5%, haine pentru nou născuţi – cu 1,3%, ţigări – cu 1,2%.
Concomitent, în perioada de raport au fost înregistrate reduceri de preţuri la: videomagnetofoane – cu 4,0%, sandale pentru bărbaţi şi femei – cu 1,6% şi respectiv 1,1%, medicamente, maşini de cusut, televizoare, frigidere şi congelatoare, telefoane, plite electrice, aparate de aer condiţionat, ventilatoare – de la 0,1% pînă la 1,3%.
Pentru serviciile prestate populaţiei în luna septembrie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: plata pentru studii medii şi medii speciale – cu 3,7%, curăţarea covoarelor – cu 2,2%, chiria în cămine studenţeşti – cu 1,0%.
Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la serviciile pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 5,6%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 1,2%, serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 0,4%.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Добрых людей много! Инициативных мало
- Как тебе моя Земля? - спросит Бог
- В РФ мята и ромашка вне закона (+Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Cтрашные научные эксперименты. 10 интересных фактов (Видео)
- Лечит более 50 болезней: этот супер чай способен убивать паразитов и очищает организм от шлаков!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1755
- Populația:
- 462 locuitori
Mălăieşti este un sat din cadrul comunei Bălăbăneşti, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Criuleni și la 33 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 462 de oameni. Satul Mălăieşti a fost menționat documentar în anul 1755.
Comments
(0)