|
Moldova va avea nevoie de 15 ani pentru a scăpa de gaura din sistemul bancar
Instituţiile responsabile din Moldova nu au întreprins nimic pentru a evita criza din sistemul bancar. În consecinţă, statul se apropie de recesiune având o gaură economică imensă. Datoria de stat va creşte la o pondere de peste 40 la sută din PIB în cazul în care cele trei bănci cu probleme nu vor reuşi să întoarcă creditul de 9,5 miliarde de lei acordat de BNM. Va fi nevoie de cel puţin 15 ani pentru ca această datorie să fie lichidată.
Sunt concluziile experţilor de la centrul analitic Expert-Grup, în cadrul lansării unei noi ediţii a publicaţiei MEGA „Prognozele şi riscurile creşterii economiei moldoveneşti pentru 2015-2016".
„Posibil ca datoria de miliarde a celor trei bănci să fie trecută ca datorie publică. În consecinţă, ponderea datoriei publice va creşte de la 33% din PIB la 42%. Va fi nevoie de cel puţin 15 ani pentru a reveni la primul nivel. Însă ţinând cont că în ultimii ani, bugetul a fost strict deficitar, datoria publică ar putea creşte şi peste 42%. Acest fapt restricţionează spaţiul de manevră pentru a implementa o politică fiscală care să stimuleze agenţii economici", a declarat expertul Alexandru Fala.
Printre principalele riscuri care vor plana asupra sistemului bancar se numără ignoranţa instituţiilor publice în contextul combaterii acelor fenomene nocive. Or, instituţiile de stat dispun de toate instrumentele necesare pentru a le contracara. „Din păcate, nu se realizează nimic. Nu este exclus că vor avea şi în continuare acest comportament", spun experţii.
Situaţia se va înrăutăţi în aproape toate sectoarele economiei în 2015. Industria va scădea cu 1,6% la sută, construcţiile cu 1,3 la sută, iar transportul cu 0,2%. În agricultură se aşteaptă o creştere mult mai lentă faţă de anii precedenţi, de 1,6 la sută. Transferurile de peste hotare se vor reduce cu 7 la sută, iar exporturile de mărfuri şi servicii vor scădea cu 0,5 la sută.
„Republica Moldova intră în criza economică cu un sector bancar slăbit, o încredere minimă a populaţiei în bănci şi moneda naţională, un deficit bugetar care nu lasă mult spaţiu de manevre şi un nivel al rezervelor valutare aproape de minimul admisibil", au declarat economiştii de la Expert-Grup.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Простой рецепт целебного овсяного киселя на воде (+Видео)
- Пираты. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Зрителей возмутили сатанинские выступления музыкантов на Евровидении
- Всемирный банк призывает к сокращению финансовой поддержки животноводства
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
- Мохенджо-Даро: Тайна сорока четырех (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1793
- Populația:
- 1066 locuitori
Hănășenii Noi este un sat și comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Hănășenii Noi și Nicolaevca. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Leova și la 107 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1066 de oameni. Satul Hănășenii Noi a fost menționat documentar în anul 1793.
Comments
(0)