Diaspora va avea mai mult acces la canalele TV autohtone
Pe parcursul săptămînii trecute au fost expediate scrisori de intenţie către autorităţile în domeniul audiovizualului din 13 state cu o prezenţă mare a diasporei din R. Moldova. Menirea de bază a corespondenţei iniţiate de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului este de a lansa negocierile privind asigurarea recepţionării serviciilor de programe audiovizuale autohtone de către membrii diasporei moldoveneşti, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat de presă al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora.
Astfel a fost pornit procesul de implementare a deciziei din 15 februarie a Consiliului Coordonator al Audiovizualului care vizează ţările cu cel mai mare număr de moldoveni şi anume: Italia, Franţa, Grecia, Cipru, Spania, Portugalia, Turcia, Israel, Rusia, Ucraina, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Canada. Această iniţiativă este implementată în strînsă colaborare cu Biroul pentru Relaţii cu Diaspora (BRD) fiind orientată spre asigurarea multiplelor punţi de legătură între Republica Moldova şi membrii diasporei.
Decizia va permite crearea unui mediu propice pentru stabilirea relaţiilor bilaterale şi promovarea unei comunicări continue cu autorităţile din domeniul audiovizualului din cele mai populare destinaţii pentru emigranţii moldoveni. Astfel, se va asigura accesul mai facil, rapid şi comod al diasporei moldoveneşti la sursele de informaţii în masă, la produsele televizate autohtone difuzate în spaţiul internaţional. Acest proiect prevede includerea canalelor TV autohtone în ţările-gazdă, reprezentînd un instrument în plus de informare despre aspectele sociale, economice, culturale şi politice din patrie.
În paralel, instituţia publică a audiovizualului, în cadrul procesului său de reformare, explorează mai multe oportunităţi de valorificare a dialogului cu diaspora. În planul de activităţi pentru anul 2013, în conceptul general de dezvoltare a TRM a fost aprobată includerea şi valorificarea internet-ului ca platformă de difuzare a programelor TV Moldova Internaţional. De asemenea, ţinînd cont de interesele publicului aflat peste hotarele ţării, Departamentul TVMI va continua realizarea, într-o formulă renovată, a emisiunilor: Moldovenii de pretutindeni, Vectorul European, Descoperă Moldova, realizînd şi un proiect special Un mărţişor pentru cei dragi.
Decizia prevede şi crearea unui grup de lucru din care vor face parte membrii CCA, Nicolae Damaschin, Cristina Mîţu, şi secţia relaţii externe care va studia şi implementa soluţii pentru informarea diasporei. Victor Lutenco, şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat va avea rolul de observator în acest grup şi mizează pe faptul că aceste schimbări în domeniul audiovizualului vor facilita accesul la un număr cît mai reprezentativ de emigranţi.
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1717
- Populația:
- 711 locuitori
Iarova este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Balinţi, Balinții Noi și Iarova. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Soroca și la 193 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 711 oameni. Satul Iarova a fost menționat documentar în anul 1717.
Comments
(0)