Go to section: Cinema
22 february 2018, 10:05 Cinema views 12870
Documentarele „TeleFilm - Chişinău”, în curînd pe micile ecrane (Foto)
22 february 2018, 10:05 Cinema views 12870

Documentarele „TeleFilm - Chişinău”, în curînd pe micile ecrane (Foto)

Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului (IPNA) Compania „Teleradio-Moldova" a lansat un studio de producţie a filmelor documentare, care va funcţiona în cadrul Departamentului „TeleFilm – Chişinău". Astfel, activitatea „TeleFilm – Chişinău", studio care apăruse odată cu Televiziunea Naţională în anii 1958-1959, a fost reluată. Proiectul este susţinut de partenerii europeni.

„Istoria „TeleFilm - Chișinău" a început demult, odată cu lansarea televiziunii moldovenești, căci așa se spunea atunci. Astăzi, cu suportul Uniunii Europene și a Consiliului Europei, avem din nou onoarea să relansăm un studio frumos de film documentar cu denumirea „TeleFilm - Chișinău". Vreau să vă urez mult succes și idei creative în ceea ce veți face în continuare", a declarat președinta IPNA Compania „Teleradio-Moldova", Olga Bordeianu.

„La anul vom face 60 de ani. Vom încerca să ne ridicăm măcar pe aproape la înălțimea înaintașilor noștri, care au înființat acest studio. În anul 1987 în acest studio au lucrat 94 de angajați și au făcut 18 filme. Noi avem un proiect foarte ambițios. Am doar cîțiva colegi care sunt angajați în studio, dar ei sunt oameni orchestră – noi filmăm, noi montăm", a declarat directorul noului departament „TeleFilm - Chișinău", jurnalistul Mircea Surdu.

Abia redeschis, având o echipă mică la număr, dar compusă din profesioniști, formați pe platourile Televiziunii Naționale, studio „TeleFilm – Chișinău" a pus în valoare deja două idei de filme documentare. Acestea vor fi lansate în scurt timp.

Prezent la evenimentul de lansare oficială a studioului „TeleFilm – Chișinău", șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a menționat importanța acestui studio de creație pentru dezvoltarea și protejarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova.

„Este important să lăsăm și pentru cei care vin după noi o memorie despre realitatea noastră, așa cum este ea cu adevărat. Mă bucur foarte mult că deja sunt gata cîteva dintre filmele documentare care urmează a fi prezentate în scurt timp audienței din Republica Moldova. Cu o deosebită plăcere mă voi uita la aceste filme, precum și la toate celelalte filmele care urmează a fi produse în acest studio cu echipamentul acum modern", a declarat șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko.

„Realizarea acestui proiect este posibilă întîi de toate datorită deschiderii Companiei „Teleradio-Moldova" și dăruirii echipei „TeleFilm - Chișinău" și, nu în ultimul rînd, datorită asistenței oferite de UE și Consiliul Europei. Îmi amintesc acum trei ani, când făceam analiza necesităților Companiei, am constat că Compania de fapt realizează sporadic filme documentare, care sunt o sursă de informare obiectivă, care arată realitățile așa cum sunt ele, fără ficțiune", a declarat reprezentantul Consiliului Europei, Dumitru Lazur.

În anul curent echipa își planifică să realizeze zece filme, cel puțin șase vor fi finanțate de UE și Consiliul Europei în cadrul proiectului „Promovarea libertății și pluralismului mass-media în Republica Moldova".

Studio „TeleFilm – Chișinău" se declară deschis pentru toți oamenii de creație. În special echipa invită la cooperare tinerii jurnaliști care își doresc să facă filme documentare.

„TeleFilm – Chișinău" a fost fondat în anul 1959, fiind o Asociație de creație, producătoare de filme artistice, documentare si filme-concert. De aici s-au lansat în lumea cinematografiei numeroși regizori, scenariști. La „TeleFilm - Chișinău", în anul 1986, renumitul regizor Emil Loteanu a realizat filmul „Luceafărul".

Source: trm.md

Keywords:

Cinematografie , film

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1802
Populația:
524 locuitori

Noroceni este un sat din cadrul comunei Ghetlova, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Orhei și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 524 de oameni. Satul Noroceni a fost menționat documentar în anul 1802.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.