|
Vom mînca mai puține fast food. PAS pregătește un proiect de lege
Autoritățile moldovenești își propun să limiteze consumul de grăsimi trans și să eticheteze corespunzător produselor. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dan Perciun. Parlamentarul a spus că un proiect în acest sens urmează a fi înregistrat pînă la sfîrșitul lunii august, transmite newsmaker.md.
„Consumul de grăsimi trans este alături de consumul de tutun și alcool unul din factorii de risc cheie pentru un șir lung de boli-netransmisibile”, a scris Perciun pe Facebook, adăugînd că acestea afectează sănătatea moldovenilor.
Deputatul a menționat că în Uniunea Europeană, din 2019, este obligatorie limitarea conținutului acestora și etichetarea corespunzătoare a produselor.
„La noi, reglementări privind conținutul lipsesc, iar etichetarea este facultativă. Planificăm să introducem aceleași norme și în Republica Moldova din iulie 2023”, a comunicat parlamentarul.
În acest sens, Perciun a spus că a discutat alături de ANSA, ANSP și unii producători locali (Franzeluța, Bucuria) normele propuse în proiect, care urmează a fi înregistrat pînă la sfîrșitul lunii august.
„M-am bucurat să aud că în cazul exportatorilor aceștia deja se asigură că produsele lor nu conțin mai mult de 2g de grăsimi trans la 100g de produs. (…) Vom continua discuțiile cu business-ul pentru a oferi suficient timp pentru ajustarea proceselor tehnologice”, a conchis Perciun.
Potrivit sanoteca.md, grăsimile trans sînt considerate cel mai periculos tip de grăsimi, deoarece au efecte devastatoare asupra organismului uman, prin faptul că cresc colesterolul rău din organism și îl reduc pe cel bun.
Sursa mai declară că alimentele în care se găsesc cel mai probabil grăsimi trans sînt: prăjiturile, biscuiții, fursecurile, aluatul de plăcinta sau pizza, chiflele pentru hamburgeri, margarina și smîntîna vegetală pentru gătit, amestecuri de prăjituri, plăcinte și ciocolata instant, alimente prăjite (gogoși, cartofi prăjiți, bucăți de pui pane etc.), snacksuri (chipsuri, napolitane, bomboane, pop-corn preambalat pentru cuptorul cu microunde), semi-preparate congelate.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Я знаю то, чего не знают 99% Врачей! Гениальный Профессор Неумывакин - как оставаться здоровым (Виде…
- История открытия линий Наска
- Тривиум, квадривиум, свободные искусства - технология познания сути вещей (+Видео)
- Мучное и сахар - зло, проверено... (Видео)
- Диалог с сыном
- Пищевая сода и касторовое масло могут помочь излечить более чем 20 проблем со здоровьем
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1911
- Populația:
- 166 locuitori
Maiovca este un sat din cadrul comunei Ocniţa, raionul Ocniţa. Satul Maiovca este situat la o distanță de 10 km de orașul Ocnița și la 233 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 166 de oameni. Localitatea Maiovca a fost întemeiată în anul 1911 cu denumirea Slobodca Vălcineţ.
Comments
(0)