23 марта 2011, 11:43 views 8528
Назад views 8529 Просмотры
Михай Эминеску   | Поэзия

Care-i amorul meu în astă lume

Care-i amorul meu în astă lume:
Este-al bravurei coiful de aramă,
Sau al mărirei aspru rece nume?

Sau este claustrul cernit, ce cheamă
Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite,
Cu clopotu-i vestind a morţii dramă?

Sau este chipul blând unei iubite,
Ce, dulce, pură, sântă şi frumoasă,
Să-mi facă zile albe, - ore-aurite?

O văd adesa steauă radioasă
'N-oglinda sufletului meu ­ o zeie ­
Ş-a ei privire-asupra mea se lasă:

De înger suflet, chipul de femeie;
În visul vieţii ei ea sfânt surâde
Şi mă-namor de-oricare-a ei idee,

Când lumea-amar de visu-acesta râde:
Nu e femeia ce crezi tu, nebune,
Şi chipul care inima-ţi l-închide

Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spune
Unde e îngerul cu-aripi senine,
A sufletului meu scumpă minune?

Ea n-a fost niciodată... doar în tine
De-a fost vrodată ea, de mult e moartă,
Astfel de chip o dată-n lume vine.

Dar de nu e, mângâie-ţi a ta soartă ­
Crede: că ea dodată cu-a ta fire
Trecut-a-n lume-a ceriurilor poartă,

Dar înainte de-a-i-ntâlni privirea,
Ea a murit şi-a ei fiinţă bună
E colb în lume, umbră în gândire!

De-aceea-n înstelate nopţi cu lună,
Pasu-ţi îndreaptă, cată cimitirul
Şi un mormânt ţi-alege, ţi-ncunună,

Încoardă-ţi lira scumpă, iară mirul
Al vorbelor iubirei tu îl varsă
Pe-acel mormânt ce-l înverzeşte pirul

Şi zi: Dormi dusă, inima mea arsă.

В контексте запуска программы «Европейское село», какие насущные потребности имеются в вашем населенном пункте?

Населенные пункты Молдовы
Статус:
Село
Первое Упоминание:
1623
Население:
2426 чел.

Игнэцей (Ignăţei) – село и коммуна района Резина. Игнэцей – единственное село в составе одноименной коммуны. Село расположено на расстоянии 42 км от города Резина и 100 км от муниципия Кишинёв. По данным переписи 2004 года, в селе проживало 2426 человек. Первое документальное упоминание о селе Игнэцей цинута Орхей датировано 1623 годом.

Библиотека
Электронная библиотека сайта www. moldovenii.md – содержит книги, документы, аудио и видео материалы по молдавской истории и культуре.