Izrailev Mihail

Izrailev Mihail  Marcovici - regizor.

Prenumele și patronimicul adevărat – Moisei Mendeleevici. S-a născut la 24 iulie 1913 la Kiev. A absolvit Facultatea de Regizori a Institutului teatral „I. Karpenko-Karov” de la Kiev în 1938. Pe parcursul anilor 1930-1934 este asistent de regizor la Fabrica de filme de lung metraj de la Kiev. Din 1939 pînă în 1944 este regizor la Teatrul Muzical de Comedie (Kiev, Alma-Ata). În anii 1944-1945 a lucrat în calitate de asistent al regizorului şi regizor la Studioul de filme-cronici şi documentare din Ucraina. În 1948-1949 – este regizor al Studioului de Operă la Conservatorul din Kiev. Din 1952 pînă în 1955 este regizor al studioului de cronică din Caucazul de Nord din oraşul de Ordjonikidze, la studioul de cronică documentară de la Rostov-pe-Don. În anii 1953-1954 - este conducătorul Ansamblului de Operă la Conservatorul din Ordjonikidze. Din 1955-1983, a locuit la Chișinău, a lucrat în calitate de regizor la dublarea filmelor, apoi în calitate de regizor al filmelor documentare şi artistice la studioul „Moldova-Film”. În 1969 el a fost distins cu titlul de Artist Emerit al RSSM. A decedat la 25 aprilie 1992 la Chișinău, Republica Moldova.

Filmografia
Filme artistice:
„Vă scriu…”, 1959 – regizor
Insula vulturilor”, 1961 – regizor în colaborare,
Armaghedonul”, 1962 – regizor,
„Copii şi merele”, 1964 – film-spectacol televizat, regizor
„Crestături pe amintire”, 1972 – regizor,
Tacitul”, 1973 – regizor,
„Ce-i trebuie omului”, 1975 – regizor,
Şi va veni ziua”, 1979 – pictor-scenograf.
 
Filme documentare şi de popularizare a ştiinţei:
„Pe malurile Nistrului”, 1956, documentar,
„Făt-Frumos”, 1959, film-balet,
„Al douăzeci şi unulea”, 1963, documentar,
„Pămîntul soarelui generos”, 1964, documentar ,
„40 de paşi în viitor” 1964, film documentar în colaborare,
„Vino sîmbăta”, 1965, documentar,
„Moldova-66”, 1966, documentar,
„Cel mai scump”, 1966, film de popularizare a ştiinţei,
„Mărul viu”, 1967, film de popularizare a ştiinţei,
„Comoara Ţării Vînturilor”, 1968, documentar,
„Eu şi toţi ceilalţi”, 1968, documentar,
„La mulţi ani, Moldova!”, 1968, documentar,
„Cel mai fierbinte august”, 1969, film de lung metraj,
„Soldaţii lui '44”, 1970, documentar,
„Toamna în Romăneşti”, 1970, documentar,
„Hotărăşte timpul” 1970, film de popularizare a ştiinţei,
„Hora prieteniei”, 1970, documentar,
„Cînt Moldova”, 1974, documentar,
„Repere ale timpului”, 1976, documentar, în colaborare,
„Balada moldovenească”, 1977, documentar,
„Legenda viţei-de-vie”, 1981, documentar,
„Omul cu conştiinţa curată”, 1981, documentar.

Settlements of Moldova and Diaspora

Frunză

Statut:
Oraș
Prima atestare:
1966
Populația:
1659 locuitori

Frunză este un oraş în raionul Ocniţa, Republica Moldova. Amplasat în partea de nord a republicii, la hotar cu Ucraina, pe linia de cale ferată Ocniţa-Moghiliov-Podolsk, oraşul Frunză  este situat la o distanţa de 243 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 1659 locuitori. Localitatea a fost întemeiată în anul 1966, cînd lângă fabrica de zahăr încep să se construiască case de locuit, în 1973 obţinînd statutul de localitate de tip orăşenesc.

Read more