09 iulie 2014, 15:23 views 10590

Ouăle roșii

Ouăle roşii simbolizează Învierea Domnului. Ouăle roșii au rolul de a ţine răul la distanţă, iar culoare roşie semnifică sîngele Lui Hristos. În conformitate cu tradiţia creştină, ouăle sunt roşii deoarece simbolizează sacrificiul lui Iisus Hristos şi miracolul Învierii Sale. S-ar zice, în vechea tradiţie, că aruncarea, la întîmplare sau la gunoi, a cojilor de ouă roşii este interzisă. Acestea se aruncă într-o apă curgătoare, anunţîndu-se astfel că, la o săptămînă după Paştele creştinilor, va veni şi Paştele blajinilor. În anumite regiuni, ouăle roşii sau cojile lor se folosesc şi ca simbol al fertilităţii şi, din această cauză, se pun la rădăcina pomilor fructiferi sau a florilor.

Legendele creștine leagă simbolul ouălor rosii de patimile lui Isus. Rastignirea si invierea reprezinta reinvierea naturii primavara si cu reluarea ciclurilor vietii. Oul, el insusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Legenda spune ca atunci cand Isus a fost batut cu pietre, acestea atingandu-l s-au transformat in oua rosii. O alta traditie afirma ca Sf.Maria, venind sa-si vada Fiul rastignit, i-a adus oua, care s-au insangerat sub cruce.

Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrîns, la moldoveni acesta a luat amploare, ouăle fiind vopsite nu numai în roşu, ci şi în multe alte culori şi mergînd pînă la valoarea de artă prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării.

Culorile folosite corespund unei anumite simbolistici:

Rosu - simbol al sîngelui, soarelui, focului, dragostei si bucuriei de viata.
Galben - lumina, tinerete, fericire, recolta, ospitalitate.
Verde - reinnoirea naturii, prospetime, rodnicie, speranta.
Albastru - cer, sanatate, vitalitate.
Violet - stapînire de sine, rabdare, increderea in dreptate.

Încondeierea și colorarea ouălor de Pasti au fost ridicate la rangul unei adevarate arte. In preajma Sărbătorilor de Paști, una din cele mai vii preocupări ale gospodinelor este vopsirea ouălor, operatiune care necesita stapanirea unor tehnici speciale.

Desenele se fac pe oul alb cu un instrument de scris inmuiat in ceara topita de albina, dupa care ouale sint introduse in vopsea rosie fierbinte, care se prinde pe portiunile neatinse de ceara, ramînînd astfel albe doar urmele cerii - motivele ornamentale lineare traditionale.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1609
Populația:
349 locuitori

Costeşti este un sat din cadrul comunei Ivanovca, raionul. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Hîncești și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 349 de oameni. Satul Costești a fost menționat documentar în anul 1609.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.