16 ianuarie 2014, 15:51 views 30472

Biserica Sfîntul Nicolae din Dorohoi

Biserica Sfîntul Nicolae din Dorohoi Biserica Sfîntul Nicolae din orașul Dorohoi, a fost ctitorită în anul 1495, de către domnitorul Ștefan cel Mare, fiind sfințită în data de 18 octombrie a aceluiași an.

Aflat pe malul rîului Jijia, tîrgul Dorohoi este menționat documentar la 6 octombrie 1407. In secolul al XV-lea, orasul a devenit centrul administrativ al Țării de Sus.

Biserica Domnească din Dorohoi, închinată Sfîntului Ierarh Nicolae ctitorită în anul 1495, biserica își păstrează pînă astăzi zidurile originale și forma inițială. In perioada anilor 1896-1921, biserica a fost restaurată de cîteva ori.

Pisania originală a bisericii, scrisa in limba slavonă și așezată în partea dreapta a ușii de intrare, mărturisește următoarele: "Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit acest hram întru numele celui între sfinți, părintele nostru, arhiereul și făcătorul de minuni Nicolae; și s-a săvîrșit în anul 7003 (1495), luna octombrie, 18, iar al domniei lui al 39-lea curgător."

Biserica este zidită în formă de cruce și are o turlă așezată pe naos. Acoperișul acesteia este împărțit în două culmi, de către turlă, fiind mai lung peste pronaos și mai scurt peste altar. Zidurile bisericii sînt ridicate din gresie cioplită, iar colțurile zidurilor și contraforturile sînt întărite cu piatră. Turla se sprijină pe două baze, una octogonală și alta stelată. In partea superioară, de jur-imprejur, biserica este împodobită cu discuri din ceramică smălțuită și colorată.

Intrarea în biserică se face printr-un portal din piatră în formă de arc frînt. Deasupra ușii se află firida ce păstra icoana hramului, pe Sfîntul Ierarh Nicolae. Inițial, ușa de intrare s-a aflat încadrată în zidul vestic, precum s-a descoperit în urma restaurării, iar nu în peretele sudic, precum se află astăzi.

Intre pronaos și naos se află un zid din piatră, străbătut de o ușă îngustă. Această biserică este singura dintre bisericile domnești de Curte care își mai păstrează încă acest zid despărțitor. De o parte și de alta a altarului se află amenajate cămările pentru Proscomidiar și Diaconicon, fiecare avînd o fereastră de mici dimensiuni îndreptată spre răsărit.

Biserica a fost zugravită în frescă, probabil, în domnia lui Petru Rareș. In naos, pe peretele vestic, se păstrează încă tabloul votiv, în care sînt înfățișați Sfîntul Voievod Ștefan, Doamna Maria, Bogdan, Ștefan cel Tînăr și fratele său, Petru. Spre deosebire de toate celelalte biserici moldave, tabloul votiv al acestei biserici se prelungește și pe zidul sudic.

In rîndul frescelor, cele mai deosebite rămîn cele care înfățișează Pătimirile Mîntuitorului: Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, Sărutarea lui Iuda, Lepădarea lui Petru, Judecata, Iisus la Ana și Caiafa, Patimile, Cortegiul spre Golgota și Răstignirea.

Catapeteasma bisericii a fost refăcută în anul 1795, iar clopotnița actuală a fost construită în anul 1871, din cărămidă. Pînă în anul 1890, curtea din jurul bisericii a fost folosită ca cimitir.

In toamna anului 2003 s-au inceput lucrările de restaurare a Bisericii Sfîntului Nicolae, din orașul Dorohoi: s-a consolidat turla și partea superioară a bisericii; s-a finalizat refacerea structurii lemnoase a acoperișului și s-a învelit cu tablă de cupru; s-au refăcut tencuielile exterioare și s-a consolidat temelia; în interior, s-a pavat cu cărămidă de epocă, s-a refăcut soclul bisericii și canalele de ventilație.

 

Biserica Sfîntul Nicolae din Dorohoi - album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
1109 locuitori

Răculeşti este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bălăşeşti și Răculeşti. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Criuleni și la 53 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1109 oameni. Satul Răculeşti a fost menționat documentar în anul 1436.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.