Cibotaru Arhip

Cibotaru Arhip ‒ scriitor, scenarist, Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova, cavaler al „Ordinului Republicii".

Născut la 20 februarie 1935 în satul Cobîlea, raionul Şoldăneşti, Moldova. În anul 1957 a absolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Deja în anul 1952 publica în presa periodică din ţară primele încercări de condei, deşi placheta de debut „Ecoul Gliei" apare doar în anul 1958. Au văzut apoi lumina tiparului volumele: „Distanţe", 1964; „Trepte", 1970; „Spaţii", 1971; „Dans de toamnă", 1973; „Cîntec pentru tine", 1974; „Între lume şi cuvînt", 1976; „Ferestre", 1978; „Pe urmele dorului", 1980. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Arhip Cibotaru se afirmă și ca dramaturg, în anul 1981 apare culegerea lui de comedii „Şase de dobă", colaborează în calitate de scenarist cu studioul „Moldova-film".

A scris şi poezii pentru copii „Din primăvară pînă-n iarnă", 1959; „Nicolae Ţurcă prima treaptă urcă", 1960. A realizat traduceri din literatura universală a unor asemenea scriitori, precum: A. Puşkin, T. Şevcenko, D. Bednîi, R. Gamzatov, K. Ciukovski, P. Eluard, B. Pasternak.

Pe parcursul anilor 1963-1967 a fost membru al Colegiului Comitetului de Stat pentru Cinematografie. Din anul 1965 a deţinut funcţia de vice-preşedinte, iar apoi din 1971 de secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor. În perioada de timp 1971-1988 Arhip Cibotaru este întîi redactor, apoi redactor-şef al revistei „Nistru". În calitate de redactor-şef promovează opere veritabile ale literaturii moldovenești semnate de I Druţă, V. Beşleagă, A. Busuioc, V. Vasilache, L. Istrati, N. Dabija etc. Mai mult decît atît îşi asumă responsabilitatea, publicînd şi promovînd pe scriitori reveniţi din închisori şi gulaguri: N. Costenco, N. Ţurcanu, L. Grigoriu ş. a.

Titluri şi premii:

Laureat al Premiului „Boris Glavan", 1970;
Lucrător Emerit al Artei din Republica Moldova, 1978;
Laureat al Premiul de Stat al RSSM, 1982;
Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova, 1985;
Cavaler al ordinului „Gloria Muncii", 1996;
Cavaler al „Ordinului Republicii", 2000.
Arhip Cibotaru a decedat la 4 ianuarie 2010.

Filmografia:

„Monumentele naturii Moldovei", 1972 ‒ documentar, în colaborare.

Settlements of Moldova and Diaspora

Feşteliţa

Statut:
Sat
Prima atestare:
1773
Populația:
2868 locuitori

Feşteliţa este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Feşteliţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Ștefan Vodă și la 91 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2868 de oameni. Satul Feşteliţa a fost menționat documentar în anul 1773.

Read more