Albot Radu

Radu Albot - cel mai bun tenisman profesionist moldovean din toate timpurile, maestru internaţional al sportului, master în psihopedagogie, angajat al Serviciului de Protecție Civilă și Situații de Urgență din Moldova (locotenent).

Născut la 11 noiembrie 1989 în or. Chișinău, Republica Moldova, este unicul copil în familie. A început să joace tenis de pe la 6-7 ani. Tatăl său, Vladimir, privind la televizor secvenţe de tenis de cîmp decide că şi fiul sau trebuie să practice acest sport, la început antrenor fiindu-i tatăl său. A continuat să joace, antrenamentele devenind parte a vieții lui, deși a avut și insuccese, și ezitări, dorind să renunțe la un moment dat, părinții l-au încurajat întotdeauna să continue cu multă dragoste, deși erau, în parte, conștienți că-i răpesc din copilărie.

Primele campionate la care participă au fost cele din România şi în Ucraina, la 13 ani, a urmat Germania. Pentru prima dată pleacă de unul singur la o competiție în Franța cînd avea 14 ani. În 2005, la vîrsta de 16 ani, participă la turneul Masters din Italia, unde evoluau cei mai buni opt jucători din Europa, el fiind al doilea în clasamentul european, dar învinge clasîndu-se pe primul loc. Nu i-a fost deloc simplu, dar recunoaște acum, din perspectiva prezentului, că a perseverat pe parcurs și că nu ar schimba nimic în viața sa.

La 16 ani el ocupă deja locul II printre cei mai buni jucători de tenii juniori din Europa, ajungînd în curând pe cea de-a 11 poziție a clasamentului mondial la juniori. În 2006 el devine profesionist.

I-a fost destul de greu să combine tenisul cu şcoala, mai ales, că se vedea nevoit să lipsească de la ore. Dar, treptat, profesorii au început să-l înţeleagă, a fost anunţat directorul, a început să apară la televizor, a adus faimă țării. Nu a învățat excelent, dar îi place cartea. A luat Bacalaureatul și a studiat la Facultatea de Psihopedagogie, la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, apoi a urmat și masteratul. A ales psihologia pentru că e legată direct cu sportul, pe care-l practică și-i oferă multe avantaje la jocul pe teren, mai ales, pentru „citirea adversarului".

Radu Albot a cîștigat două titluri single și un dublu la ATP Challenger Tour, paisprezece titluri single și șapte duble la ITF Futures și un titlu de dublu la ATP World Tour. A fost constant membru al echipei Republicii Moldova la Cupele Davis, începînd din anul 2007.

Ajungînd la 3 august 2015 poziția № 99 în clasamentul ATP, el își îndeplinește visul, devenind primul jucător de tenis moldovean în top 100. Cea mai înaltă poziție a sa în clasament - № 85 - o atinge la 24 august 2015.

Anul curent (2016) s-a calificat în premieră pe tabloul principal de la Roland Garros (Franța), repetînd performanța din 2014 cînd a mai promovat în prima fază a unui turneu de Grand Slam, US Open.

În prezent Radu Albot ocupă locul 111 în clasamentul mondial, calificîndu-se pentru Jocurile Olimpice de la Rio.

Concomitent cu cariera sportivă Radu Albot este angajat al Serviciului de Protecție Civilă și Situații de Urgență din Moldova din anul 2008, în calitate de șofer în cadrul Detaşamentului de căutare şi salvare. A fost şi în cîteva misiuni de salvare, ocupaţia lui principală rămîne însă tenisul, cînd se află în ţară, merge la serviciu.

În anul 2014 i-a fost conferită medalia „Meritul Civic", prin decretul președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti: "pentru merite în dezvoltarea şi propagarea culturii fizice şi sportului şi succesele obţinute în cadrul competiţiilor internaţionale".

Timpul liber și-l petrece cu prietena, cu care călătorește acum și la competiții, iese cu prietenii în oraş, joacă ping-pong şi se plimbă cu bicicleta, călătorește mult. Nu are prea multe pasiuni, întrucît cea mai mare parte a vieţii și-o dedică sportului, dar le face pe toate cu plăcere.

Settlements of Moldova and Diaspora

Slobozia-Recea

Statut:
Sat
Prima atestare:
1898
Populația:
160 locuitori

Slobozia-Recea este un sat din cadrul comunei Recea, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Rîșcani și la 162 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 160 de oameni. Satul Slobozia-Recea a fost menționat documentar în anul 1898.

Read more