Poiată Mihai Ștefan

Mihai Poiată ‒ redactor, scenarist, cineast, scriitor, publicist, pedagog.

Născut la 4 decembrie 1949, în satul Cojușna, raionul Strășeni, Republica Moldova. A absolvit şcoala medie din satul natal în anul 1967 şi Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, Secția Ziaristică în anul 1972. Pe parcursul anilor 1976-1978 a urmat Cursurile Superioare de Scenaristică și Regie de la Moscova, specializîndu-se în dramaturgia filmului de ficțiune.

Cariera şi-o începe la Redacția muzicală a Radioului Naţional, activînd aici pe parcursul anilor 1972-1976 ca redactor şi redactor superior, realizează în calitate de autor și prezentator emisiunile: „Orizont-club", „Maraton sonor", „Fono-caleidoscop duminical" ș. a.

În anii 1979-1983 este redactor, membru al Colegiului pentru Scenarii, redactor-șef al Asociației de Creație „Arta" din cadrul Studioului Cinematografic „Moldova-film", realizînd o serie întreagă de scenarii. În 1985-1986 este membru al Colegiului pentru Dramaturgie și Creații Muzicale din cadrul Ministerului Culturii. Începînd cu anul 1986 şi pînă în 1989 este redactor-șef al Studioului Cinematografic „Moldova-film". Din 1989 pînă în 1994 este președinte al Concernului de Stat „Moldova-film". În anii 1989-1990 ocupă postul de vice-ministru al Culturii. Pe parcursul anilor 1994-2002 este vice-director general al Centrului Național de Cinematografie. Iar din anul 2003 este şef al Secției Audiovizual al Facultății Regie de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

În 1990-1994 este deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, din anul 1994 pînă în 1999 ‒ şef al atelierului de dramaturgie la Academia Internațională de Drept Economic și Arte Audiovizuale (Chișinău). Pe parcursul anilor 1995-2000 este membru al Consiliului Fundației Internaționale pentru Cooperarea Țărilor din Europa Centrală și de Est (proiectul ALFA-TV, Budapesta). Practic, în aceeaşi perioadă, în anii 1999-2003, este şi redactor-șef al săptămînalului „De facto"(ediția română). Tot în anul 1999 îşi începe activitatea pedagogică în calitate de lector superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (predă: „dramaturgia filmului de ficțiune", „naratologia", „jurnalismul TV și radio"). Începînd cu anul 2004 este vicepreședinte al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova, iar din 2005 – colaborator științific la Institutul Studiul Artelor al Academiei de Științe al Moldovei. În anul 2006 a devenit preşedinte al juriului pentru decernarea Marelui Premiu „Emil Loteanu" instituit de Uniunea Cineaştilor din Moldova.

În calitate de dramaturg, a semnat piesele: "Drumul trece prin casă" (1971), "A patra latură a triunghiului"(1974), "Melodia de după perete", "În lipsa celor prezenți" (1986), "O insulă nelocuită pentru cinci persoane" (1989), "Tentația contactelor imposibile" (2003), scenariile de film "Anastasia Lazariuc" (1982), "Vlad Ioviță" (în colaborare, 2004), "Iacob Burghiu: Venim și mîine pe-aici?", etc. A editat cărțile "Monolog în patru voci" (proză, dramaturgie, 1988) ,"Tentaţia contactelor imposibile" (dramaturgie, 1999), "Reguli de circulaţie pentru apele subterane" (proză, 2006), ROCK-ul, "NOROC"-ul şi NOI, (eseu culturologico-istoric), "Voiaj de nuntă în trei"(proză, 2013), " Mihai Dolgan. De ce au plîns ghitarele?" (2017) ș.a.

Monografia, semnată de M. Poiată, „ROCKul, „NOROC"-ul & NOI", dedicată Ansamblului „Noroc" este lansată în anul 2013.

Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din anul 1987.

Membru al Uniunii Cineaştilor din Moldova din 1995.

Distincţii:

  • Menţiune la Concursul Republican de Dramaturgie, organizat de Ministerul Culturii al R.S.S.M. pentru piesa „Drumul trece prin casă", 1971,
  • Premiul III şi Premiul Ascultătorilor din Lituania la Festivalului Unional de Dramaturgie Radiofonică de la Vilnius pentru piesa „Melodia de după perete" 1983,
  • Premiul II la Concursul Spectacolelor Radiofonice de la Moscova, 1988,
  • Premiul I la Concursul Republican de Piese Radiofonice, organizat de Comitetul de Stat al R.S.S.M. pentru Radiodifuziune şi Televiziune pentru piesa „O insulă nelocuită pentru cinci persoane", 1989,
  • Menţiune la Concursul Republican de Dramaturgie, organizat de Ministerul Culturii pentru spectacolul „Tentaţia contactelor imposibile", 1998,
  • Premiul „Prometeu" decernat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului „Pentru cel mai bun program publicistic TV al anului 1997" – „O primăvară care a început în... octombrie",
  • Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film Documentar „Cronograf – 2007" pentru filmul „Iacob Burghiu: Venim şi mîine pe aici?",
  • Medalia „Meritul civic", 1996,
  • Medalia „Mihai Eminescu", 2000,
  • Diplomă de I categorie „Artă şi cinematografie", 2009

Filmografia:

Actor:

„Сodul: "Fulgerul de Sud", 1980, film artistic – rolul maiorului,

Scenarist:

„Anastasia Lazariuc", 1982, documentar,
„Vlad Ioviţă", 1984, documentar, în colaborare cu I.Burghiu,
„O primăvară începută în octombrie", 1997, documentar ‒ scenarist şi regizor,
„Tactica nouă a Necuratului" ‒ scenarist, filmul însă n-a fost realizat din cauza decesului regizorului Ion Popescu-Gopo,
„Ispita cu libertatea", 2006, documentar, în colaborare,
„Iacob Burghiu: Venim şi mîine pe-aici?", 2006, documentar ‒ scenarist şi regizor.

Settlements of Moldova and Diaspora

Terebna

Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
1517 locuitori

Terebna este un sat şi comună din raionul Edineţ. Terebna este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat la o distanță de 18 km de oraşul Edineţ, la 14 km de stația de cale ferată Brătușeni și la  220 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1517 oameni. Prima mențiune documentară a Terebnei datează din 17 aprilie 1429, fiind pomenită în actul de danie  a satelor Zubricăuți și Ivancăuți către Radu grămătic.

Read more