Osoianu Constantin

Constantin Osoianu ‒ regizor, scenarist, jurnalist, vinificator.

S-a născut la 26 mai 1940 în oraşul Chișinău. Strămoșii săi pe linia mamei, Tretiac, întotdeauna s-au ocupat cu fierăritul, iar bunica lui, Daria Tertiac, avea studii medicale şi a lucrat în calitate de felcer la spitalul din Chișinău, сu însuşi Toma Ciorbă. În afară de aceasta, bunicul lui, Tertiac, pe lîngă talentul de fierar moştenit, era extrem de muzical, cînta la acordeon, ba chiar a evoluat la radioul românesc, iar cînd la Chișinău se afla în turneu trupa Teatrul de Artă din Moscova, a jucat chiar în spectacolul lor: „Noaptea dinainte de Crăciun", iată prin urmare de unde provin rădăcinile creativităţii lui Constantin Osoianu.

Pe linie paternă se trage din familia nepotului deputatului Sfatului Țării. Bunicul lui a fost în tinerețe unul dintre organizatorii Consiliului Ostaşilor Deputați ai Basarabiei, sediul căruia de afla la Odesa. În timpul evenimentelor din 1917-1918 el s-a pomenit la Chișinău, unde a devenit deputat al Sfatului Țării, de prima legislatură. În anul 1941, bunicul lui Osoianu cu bunica şi copiii mai mici au plecat la Iași, iar apoi, în timp ce luptele continuau, au revenit în Moldova. Dar la Chișinău nu au mai locuit niciodată, ascunzîndu-se de autoritățile sovietice în satul Gura Galbenei, dînd tot ce aveau pentru o viața rurală liniștită.

Părinții lui Constantin Osoianu s-au cunoscut la Chișinău și în ciuda evidentei diferențe de origine, care era atunci importantă, au primit binecuvîntarea părintească de a se căsători, acest lucru întîmplîndu-se într-un an dificil ‒ 1939. Tatăl lui Osoianu, la momentul executării serviciului militar obligatoriu, servea ţara în trupele de cavalerie română. Cînd în anul 1941 a venit puterea sovietică, bunicul cu o parte a familiei fiind plecat în România, fiul acestuia nu mai era în siguranţă, dacă rămînea aici urma să fie trimis, în calitate de fiu al deputatului Sfatul Țării, în Siberia sau împușcat. Atunci cuplul Osoianu a decis să divorţeze, pentru ca în caz de ceva mama să rămînă cu numele ei de fată ‒ Tertiac și să-i dea acest nume fiului, născut cu un an în urmă. Dar planurile familiei au fost corectate de război. În calitate de soldat al Armatei Roșii tatăl lui, Vasile Osoianu, a ajuns pînă la Stalingrad, unde a şi murit. Copilăria dinaintea războiului și adolescenţa de după război au fost, cu toate acestea, luminoase pentru Constantin.

În anul 1958 Constantin Osoianu a absolvit Colegiul de Transport și a fost distribuit să lucreze în orașul Cimkent, Kazahstan. Dar soarta a decis altfel, el a văzut un aviz de desfăşurare a unui concurs pentru completarea cu tineri a studioul cinematografic „Cinema-amator". Dînsul a reuşit, fiind selectat în urma concursului, astfel a început cariera lui de creaţie în cinema.

Membrii „Cinema-amator" au devenit speranţa de mîine a studioului „Moldova-film". Au avut mare noroc şi de cadrele didactice. Profesori de bază, conducători ai studioului „Cinema-amatori" erau: Alexandru Litvin și Roi Grigorian. Această şcoala i-a ajutat pe membrii „Cinema-amator" să se simtă confortabil atît pe platoul de filmare, cît și la televiziune şi la microfon. Acest studio cinematografic pentru tineret a fost o rampă de lansare bună pentru a deveni studenţi la Institutul de Stat Unional de Cinematografie (VGIK) în anul 1964, la Facultatea de Regie, clasa de filme documentare sub conducerea lui Leonid Cristi, originar din regiunea Ismail.

Încă în anii studenţiei, mai bine-zis, în cel de-al doilea an de studenţie la VGIK, a filmat la studioul moldovenesc filmul documentar „Ţara cocostîrcului alb" despre vinificatorii Republicii Moldova. Tot în anii studenţiei a filmat pelicula „Aşteptările" la studioul „Moldova-film". Filmul a fost înalt apreciat de către documentariștii proeminenţi: Roman Carmen şi Roman Grigoriev, oferindu-i-se un loc de lucru la Studioul Central al Filmelor Documentare de la Moscova, dar tînărul regizor a ales să plece la muncă în Siberia, la studioul Est-Siberian de Cronică a Cinematografiei, unde la acel moment era construit BAM-ul, Centrala Hidroelectrică Saiano-Şuşenskaia și erau ridicate alte construcții grandioase ale secolului al XX-lea. Aici a lucrat pe parcursul anilor 1968-1983. Numai despre BAM au fost filmate circa 12 documentare, ca să nu mai vorbim de zeci de subiecte pentru jurnalul de știri „Siberia de Est". În binecunoscuta peliculă documentară de lung metraj „Zece minute prin URSS" a filmat documentarul „Norilsk ‒ oraș însorit". Eroii filmelor lui: piloți ai aviației polare, silvicultori, oameni de știință ai orăşelului academic Novosibirsk și Krasnoiarsk.

Din anul 1983 a lucrat la studioul „Moldova-film", unde a filmat mai multe pelicule. În total C. Osoianu a filmat mai mult de 70 filme. Membru al Uniunii Cineaștilor din Rusia și Republica Moldova. Membru al Asociației Internaționale a Jurnaliștilor (Bruxelles).

Laureat al Festivalului „Stalker", al Festivalurilor Internaționale de Film din Cracovia și Leipzig.

Constantin Osoianu a fost, de asemenea, un vinificator împătimit, un alt hobby de-al lui, graţie căruia a devenit membru al Ligii Vinificatorilor „Cneazul Goliţîn"de la Moscova și, în același timp, aducîndu-şi contribuţia la arta vinificației din Republica Moldova.

A decedat la 19 aprilie 2013.

Filmografia:

 

„Ţara cocostîrcului alb", 1965 ‒ documentar,
„Aşteptările", „Telefilm-Chişinău", 1966 ‒ documentar,
„Pichetul", 1968 ‒ documentar,
„Uniţi prin fotbal", 1983 ‒ documentar
„Strîngere de mîini peste ani", 1983 ‒ documentar,
„Cineva, undeva, ceva", 1984 ‒ documentar,
„Totul începe de la avanpost", 1984 ‒ documentar,
„Înfrăţiţii", 1984 ‒ documentar,
„Dincolo de linia frontului", 1985 ‒ documentar,
„Devotaţi pămîntului", 1985 ‒ documentar,
„Năzăreala", 1986 ‒ documentar ‒ autor de scenariu,
„Strategia accelerării", 1986 ‒ documentar,
„Vreau să muncesc", 1987 ‒ documentar,
„Şi am fost fericit", 2002‒ documentar etc.

 

Settlements of Moldova and Diaspora

Vîlcele

Statut:
Sat
Prima atestare:
1946
Populația:
405 locuitori

Vîlcele este un sat din cadrul comunei Toceni, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Cantemir și la 109 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 405 oameni. Satul Vîlcele a fost înființat în anul 1946.

Read more