string(7) "library" string(8) "document"
1401
514
80
82
1300
1497
1504
940
1832
1646
1812
1307
1200

Descrierea Moldovei

4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

46. Moisi I, un fiu al Simion Movilă şi îm­potriva obiceiului l'a cinstit cu trei tuiuri; însă după moartea acestuia, rupîndu-se toate legă­turile aşezămintelor şi a obiceiurilor, prea rar a dat ei dregătoria aceasta, pe la fiii domnilor şi încă şi mai rar pe la alţi pămînteni, ci mai adeseori au dat-o celor străini şi într'acestaş chip, împotriva voii boierilor, numai singur prin bani mulţi a luat domniea dela Turci:

47. Vasile I, dela Epir sau Albania, carele se chema Lupul, însă la ungere a dobîndit numele acesta, jugul lui l'au purtat supuşii săi, cu îndestulă răbdare mulţi ani, însă în urmă totuşi l'au gonit şi au pus în locul lui pe:

48. Stefan XII Burdujea, dobîndind-ei şi dela Turci întărire la alegerea lui. Şi trecînd acesta la Leşi, au pus Turcii pe:

49. Gheorghie Ghica I Albanit, ce a fost Capuchihaea lui Ştefan la Curtea Turcească şi după aceea numindu-l domn în ţara Românească, a numit Turcii pe:

50. Ştefan al XIII, fiul lui Vasile Albanitul şi după moartea acestuia au ales boierii pe:

51. Eustaţie I Dabija, dîndu-i şi Turcii în­tărire. După acesta a urmat:

52. Ilie III, fiul lui Alexandru IV Ilieş, cu voia Turcilor; iar la urmă l-au scos iarăşi ei, şi în locul lui s'a pus:

53. Duca I, un Grec carele era din neam prost, dar prin vrednicia sa, nu ş'a agonisit numai domnia Moldovei, ci şi soţie pe fiica lui Eustaţie Dabija; însă după stăpînirea de şase luni l'au scos din domnie şi în locul lui au pus Turcii iarăşi pe Ilie III. Acesta a fost cel dintîi, pe carele după scoaterea din domnie, iarăşi l'au făcut Turcii domn, care după aceea de multe ori s'a întîmplat; căci apoi îndată după dînsul au pus ei iarăşi pe Duca, de a doua oară domn în Moldova şi apoi părîndu-l Moldo­venii, l'au scos încă pe drum mergînd la răz­boiu la Cameniţă şi în locul lui au ales boerii pe:

54. Ştefan XIX dela Petrecaic, pre carele şi Turcii l'au întărit, şi apoi tocmai cînd se lovea oştile la Hotin a trecut la Leşi. Şi a dobîndit Domnia:

55. Dumitraşc I Cantacuzino, pe carele l'a fost gonit din ţara românească şi făcea la Ţarigrad neguţătorie cu pietre scumpe şi a dăruit Sultanului cişmea de argint lucrată foarte cu meşteşug; însă pe urmă l'a scos şi au pus Turcii în locul lui, pe:

56. Antonie I Roset, un boier din Ţarigrad, carele era Capuchehaea Moldovenească. După dînsul a urmat iarăşi Duca Grecul, pe carele l'au pus Turcii domn de a treia oară şi robindu-l Leşii, au pus Turcii de al doilea pre Dumitraşc Cantacuzino, şi urîndu-l boerii pentru tiraniea lui, au dobîndit ei dela Poarta Turcească voe ca singuri ei să'şi aleagă domn şi aşa au ales el pre tatăl nostru:

57. Constantin II Cantimir cel bătrîn şi după moartea lui care s'a întîmplat la anul 1693, Martie 23 au ales boerii in scaun pe fiul său cel mai tînăr:

58. Dimitrie II Cantemir, şi s'a şi uns în Iaşi de doi Patriarhi, iară pentru că n'a putut ajunge întărire şi dela Poarta Otomană a fost nevoit să facă loc lui:

59. Constantin III, un fiu al lui Duca, pe carele Turcii cu sila l'au îndesat Moldovenilor şi prin rugămintea boerilor iarăşi l'au scos, şi au pus în locul lui, pe:

60. Antioh I Cantemir, fiul cel mai mare a lui Constantin II; însă Domnia a fost dat-o Sultanul atuncea lui Dimitrie Cantemir şi el a dăruit-o fratelui său. Apoi Constantin Brînco­veanu carele prin banii lui cei mulţi, ştiind cum să vîneze pe lacomul Vizir, l'a scos pe dînsul după ce a domnit cinci ani şi a adus in locul lui iarăşi pe ginerele său:

Constantin III, fiul lui Duca, puindu-să de a doua oară Domn in Moldova; însă şi acesta după doi ani şi jumătate, pîrîndu-l boierii l'au scos şi-au rînduit Turcii în locul lui, iarăşi pe Antioh Cantemir, a căruia mazilie o a dobîn­dit Constantin Brîncoveanul, vrăjmaşul cel de moarte al neamului Cantemiresc, tot prin chel­tuirea vistieriilor sale, dupre obiceiul său şi în locul lui au trimis pe:

61. Mihail II Racoviţă, ce avea soţie pe Safta fiica lui Constantin Cantemir şi fiind vi­novăţit de către Seraschierul dela Silistra c'ar fi nesupus, l'au scos Turcii îndată după aceea şi au pus pe:

62. Nicolae I Mavrocordat, carele era atuncea dragoman mare, la curtea Împărătească urmă­toriu fiind la acea dregătorie tatălui său celui vestit Alexandru Mavrocordat. Iară apoi stri­cîndu-se pacea între Ruşi şi Poarta Otomană şi socotindu-l pe dînsul a fi mai bun scriitor decît ostaş; l'au scos din domnie şi au pus în locul lui de al doilea pe Dimitrie Cantemir, carele pentru voea unor lucruri folositoare a lăsat toată cinstea şi îndămînarea şi s'a întors cu oastea sa către partea creştinească şi în locul lui a venit iarăşi:

Nicolae Mavrocordat, pe carele foarte îl iubia Turcii, pentru credinţa sa şi a tătîne-su şi prin această credinţă învrednicindu-se el apoi şi de Domniea ţării Româneşti, a pus în Moldova iarăşi pe Mihail Racoviţă, la anul 1713.

Noi ne-am văzut a fi nevoiţi ca să vorbim aşa pe larg întru această materie, fiindcă se vedea, că mai pe scurt nu s'ar fi putut lesne aduce cu înţelegere înaintea ochilor celor ple­caţi asupra cetirii, schimbările aceste osebite ale stării Moldovenilor.

Iară acum de va voi cetitorul să caute de­scrierea aceasta care am făcut-o pentru Domnii patriei noastre, va înţelege fără de osteneală:

1. Că dela Dragoş întemeietorul Moldovei şi pînă la Ştefan cel mare, cît a fost Mol­dova slobodă, totdeauna s'a păzit moştenirea în Domnie.

2. Că acest obiceiu s'a păzit şi sub stăpînirea turcească, întocma nesmintit, cît a fost neamul Dragoşesc.

3. Că de cînd s'a stins neamul Dragoşesc şi pînă pe vremea Movileştilor, au lăsat boierii toată volniciea alegerii Domnilor.

4. Că Moldovenii, totdeauna şi-au pus Domn pe unul din fii sau rudenia celui răposat.

5. Că după Ioan Armanul carele a umblat să iasă de sub stăpînirea Turcească şi după prodosia lui Aron, au tras Turcii asupra lor întîi numai întărirea, iară apoi şi alegerea, însă aşa, cît la altul strein, nu se deschidea lesne drumul la stăpînirea Moldovei, decît numai celor de neam domnesc.

6. Că dupa răscoala lui Miron Barnovschi, nu numai c'a eşit această lege din obiceiu, ci încă şi dregătoria Domniei au vîndut-o Turcii pe la alţii streini ca un negoţ eftin.

Pe toate acestea le vom arăta mai pe larg cînd vom afla vreme să scriem Istoriceşte întîmplările patriei noastre, dela început pînă pe vremile de faţă.

CAP. III. Despre obiceiurile cele vechi şi cele noi, la punerea Domnilor

După ce am arătat pentru acele care mai înainte vreme, cum şi în vremea de acum se socotea a fi vrednic pentru stăpînirea Moldovei; socot că este de cuviinţă să spunem ceva şi pentru ţerimoniile care se facea mai înainte în vremile vechi la punerea Domnilor.

În vremea celor şase Domni dintîi, pînă a nu se ridica urmarea cea moştinitoare la scaun a stăpînitorilor Moldovei, cu alegerea lui Şte­fan I, care o avea ei pînă atuncea, nu au prea avut loc obiceiurile cele politice, sau nici cum n'au încăput; căci moşteanul Domniei carele să ştia încă pînă ce trăia tatăl, sau fratele său, nu avea trebuinţă de nimica la suirea în scaun, fără numai ce'l vestea la iveală. Iară apoi după aceea, de cînd s'a cerut sfatul boierilor la alegerea Domnilor, s'au introdus mai multe obiceiuri şi ţerimonii la punerea lor. Că îndată după moartea lui Roman I, Domnul cel al şea­selea după descălecarea Moldovei, pentru ne­vrîsta fiului său Alexandru celui bun, carele era prea slab de a putea goni înapoi pe vrăjmaşii cari năpădise în Moldova din toate părţile, pentru acea au socotit boerii a fi mai bine ca să'şi aleagă un Domn mai harnic şi oştean bun, decît să pue în vîsla republicei un copil şi pentru nepriceperea lui să li să întîmple vreo mare primejdie.

Această putere care o avea atuncea toţi boe­rii, au lăsat-o mai la urmă (din pricina tulbu­rărilor, care le pricinuia de multe ori mulţimea alegătorilor), numai celor şapte boeri mari ai stărei dintîi, adecă: Logofătului mare, amîn­doror Vornicilor, Hatmanului, Postelnicului, Spă­tarului mare şi Paharnicului mare; pentru ale cărora slujbe vom arăta mai jos la capul VI.

Aceştia îndată după ce muria Domnul, obiş­nuia de se aduna în divan şi deschidea testa­mentul Domnului celui răposat. Şi dacă nu era nimenea însemnat întru dînsul să fie Domn, apoi ei cu sfatul lor îşi alegea Domn, însă nu'l ves­tea la iveală; iară dacă era însemnat vreunul din fii Domnului în dieta tatălui său să fie Domn, apoi şi obrazele cele alegătoare trebuia să rămîe la acel cuvînt, ne mai fiind volnici să facă altă alegere. Şi isprăvindu-se aceasta, purta grijă pentru îngroparea mortului şi tru­pul lui, dacă făcuse vreo biserică pînă ce a trăit, îl punea întru dînsa; iară dacă nu, apoi îl punea într'altă biserică mare şi după îngro­pare, toţi boerii şi curtenii împreună cu sluji­torii cei de oaste se întorcea dela biserică îna­poi la curte, cu mare tăcere şi cu strae jalnice şi feţe mîhnite. Şi boerii după aceea îndată intra în divanul cel mare şi se aşează tot întru aceleaşi scaune şi locuri, care le avea pînă ce trăia Domnul; iară cetele ostaşilor, atîta de mult cît putea se întindea rînd în curte, cu puştele şi steagurile întoarse şi aştepta punerea Domnului celui nou. La aceasta obişnuia acela carele era să fie Domn, dacă era vreunul din fii celui răposat, de sta la scaunul tatălui său cu strae jalnice; iară dacă era ales dintre boieri, apoi rămînea nemişcat la locul său cel mai dinainte. Şi după ce era toate acestea aşezate, apoi întîi curma Mitropolitul tăcere şi făcea cuvînt de laudă pentru Domnul cel mort şi se jeluia pentru moartea lui în numele republicei. După aceea citia Logofătul cel mare la adu­nare cu glas testamentul mortului; pentru că dacă se întîmplă, după cum se obişnuia de multeori, să fie însemnat în diată următoriu la scaun fratele cel mai mic, înaintea celui mare, să ştie fieşte carele, că nu s'a făcut cu voea celor alegători, ci s'a făcut cu voia mortului.

Tot acelaş logofăt mare întîi după cetire, se apropia de Domnul cel nou şi dacă era din neamul celui mort, apoi îi arăta întîi că şi lui i-ar fi împreună tînguire pentru moartea tatălui sau a fratelui său; şi apoi îi arăta că ar fi el hotărît şi ales prin testamentul răposatului ca să fie Domn; şi-l ruga în numele tuturor breslelor Moldovei, ca cît a fi cu putinţă de îngrabă să intre în stă­pînire şi pe dînşii să voiască ai stăpîni cu drep­tate, ca pe supuşii şi slugele sale cele credin­cioase.

După aceia, trebuia Domnul cel nou să stea cu capul gol şi cu puţine cuvinte să respunză şi să se tînguească pentru întîmplarea aceea c'a perdut republica pe un Domn aşa bun şi să arate că el măcar că nu este destul de vrednic a purta sarcina ţării; însă trebue să se plece atît poruncii tatălui său, sau a fratelui său, cît şi la voea a toată republica; şi pentru aceia voeşte ca să ia dregătoria aceea înbietă şi să stăpînească pe supuşii săi cu toată dreptatea, dragostea şi mila.

După aceea îndată se scula toată adunarea dimpreună cu Mitropolitul şi cu partea biseri­cească şi-l petrecea cu mare alai pînă la bise­rica cea mare şi la uşa bisericei îi eşia întru întîmpinare Mitropolitul, purtîndu-i înainte două făclii şi îl cădia şi îi întindea sfînta cruce şi Evanghelia de o săruta şi-şi arăta evlavia sa; după aceia intra în biserică şi 'ngenuchea la altar drept uşa cea Împărătească şi-şi răzema capul de sfîntul pristol, iar Mitropolitul îi punea omoforul pe cap şi-i cetea cu glas rugăciunea care obişnueşte să se cetească la încoronoarea Împăraţilor pravoslavnici şi apoi îl ungea pe frunte cu sfîntul mir. După săvîrşirea acestor ţeremonii, se scula Domnul în picioare şi săruta atît sfîntul pristol, cît şi sfintele icoane cu evlavie şi eşind deacolea în mijlocul bisericei, îi pune Mitropolitul pe cap o coroană de aur împodobită cu multe pietre scumpe şi cîntînd cîntăreţii „Cade-să să te fericim”; îl lua Mitro­politul de subţioara dreaptă şi Postelnicul cel mare de subţioara stîngă şi-l ridica într'un scaun cu trei trepte ce este de-a dreapta în biserică şi la acea vreme se slobozea toate tunurile cîte era şi muzica începea a cînta.

După săvîrşirea liturghiei, îl îmbrăca în priv­dorul bisericei cu caftan Domnesc şi îndată toţi boerii după lepădarea straelor celor jalnice ce le avea pînă atuncea îmbracă alte strae vesele şi strălucitoare; şi după aceste încăleca Domnul iarăşi pe armăsar şi se întorcea la curte sub petrecerea atît a Mitropolitului, cît şi a tot sfatul; şi la intrarea în sala cea mare se suia pe scaunul Domnesc. La această ţeremonie obiş­nuia Hatmanul dea dreapta şi Postelnicul cel mare dea stînga de-i ducea poalele caftanului. După dînsul urma Mitropolitul şi tot sfatul şi fieşte carele după rîndueala sa, se aşează pe la scaunele lor. Şi apoi mergea întîi Mitropolitul şi-i săruta mîna; şi'n scurtă vorbă, îl heritisea poftindu-i noroc la stăpînire şi-l încredinţa că va fi rugător către Dumnezeu pentru dînsul şi să ruga lui, ca să fie şi el apărat împreună cu tot clerul bisericesc. Apoi se întorcea cătră tot poporul, îl blagoslovea şi-l sfătuia, ca să fie cu credinţă spre Domnul lor.

După Mitropolitul urma Arhiereii şi cealaltă parte bisericească a Moldovei, arătîndu-şi şi aceştia cinstea lor cătră Domnul cel nou. Apoi mergea şi Logofătul cel mare cu ceilalţi boeri şi-i sărută mîna.

După săvîrşirea acestor ţeremonii, se scula Domnul din scaun şi cu capul gol mulţumea la toţi pentru cugetări le cele bune ce arăta către dînsul şi făgăduia patriei milă, dreptate şi apă­rare. Şi după aceste cuvinte, îi lua Spătarul cel mare coroana de pe cap, şi el după ce se ducea toţi boerii, intra în cabinetul său cel din lăuntru.

4 5 6 7 8 9 10 11 12 13